În proporții mai mici sau mai mari, toți s-au folosit la un moment de "tiparniță" pentru a își regla deficitele sau, în cazuri mai grave, cum a fost perioada 1996-2000, chiar pentru a plăti pensii și salarii. Totuși, parcă niciodată vreun guvern nu a mers atât de departe cu iluzionismul cum au făcut-o cele trei guverne din noua eră PSD.
Niciunul dintre guvernele României din perioada de după 1989 nu a avut o strategie economică străină de „fabricarea de inflație”.
În proporții mai mici sau mai mari, toți s-au folosit la un moment de „tiparniță” pentru a își regla deficitele sau, în cazuri mai grave, cum a fost perioada 1996-2000, chiar pentru a plăti pensii și salarii.
Totuși, parcă niciodată vreun guvern nu a mers atât de departe cu iluzionismul cum au făcut-o cele trei guverne din noua eră PSD.
Până acolo au mers guvernanții și strategii din spatele lor încât încearcă astăzi să explice că majorările abrupte de pensii și salarii nu sunt pomeni electorale menite să asigure liniștea politicienilor ci reprezintă, în sine, o strategie economică.
În esență, teoria PSD spune așa: creștem pensiile și salariile în sistemul bugetar, oamenii vor consuma mai mult, firmele vor încasa mai mult și, la rândul lor, vor plăti mai mult nu doar statului(prin taxe și impozite) ci și propriilor angajați, care la rândul lor vor consuma mai mult.
Este, ca să folosim exact termenii economiștilor care susțin ceea ce se numește „wage led growth”, un cerc virtuos.
Doar că acest cerc virtuos are multe vicii, iar unul dintre ele este acela că el nu prea se poate manifesta decât în perioade cu dobânzi mici.
Ori, din păcate pentru guvernanții actuali, perioada aceasta cu dobânzi reduse s-a încheiat deja de anul trecut. Azi, dobânzile la care băncile se împrumută între ele sunt de trei ori mai mari decât anul trecut și, prin urmare, și dobânzile la care statul ia bani pe termen scurt, de pe piața locală, au urmat aceeași evoluție. Iar costurile vor crește în continuare.
Pe de altă parte, vânzări mai mari ale companiilor private nu înseamnă neapărat nici încasări mai mari pentru bugetul statului și nici creșteri de salarii, altele decât cele dictate prin lege, care impactează doar stratul de jos al salariaților.
Cifrele demonstrează acest lucru, din moment ce încasările bugetare au fost sub proiecții, salariile în mediul privat au urcat cu doar 13%, față de 22% la stat, în timp ce inflația a ajuns să fie cea mai mare din UE, tocând parte din majorările de salarii dictate prin lege.
Aici este momentul în care strategii PSD sunt chemați, asemeni alchimiștilor de la curțile regilor medievali, să transforme rugina rămasă pe fundul vistieriei statului în aur pur.
Marele maestru alchimist Darius Vâlcov, înconjurat de supușii săi teoreticieni, s-a angajat pe drumul descoperirii pietrei filosofale.
Acesta este motivul pentru care statul pregătește o lege care să dea posibilitatea să ia credite garantate chiar și celor fără venituri(măsură care seamănă izbitor cu cele luate de Bill Cliton, care au provocat criza din 2007).
Tot acesta este și motivul pentru care statul își diversifică, cu tam tam, căile prin care se împrumută, ignorând faptul că dobânda e tot dobândă fie că o plătești persoanelor fizice care cumpără obligațiuni fie că o plătești băncii.
Și tot acesta este motivul pentru care contribuțiile către pilonul II de pensii, cel administrat privat, vor fi mutate la stat.
Dar, până la urmă, până și aceste căi excepționale se vor fi epuizat.
Până atunci,însă, spre deosebire de noi, care vom rămâne cu rugina, politicienii din fruntea țării chiar vor fi adunat aur. Și asta este tot ce contează pentru ei.