Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici achiziţionează servicii hoteliere şi de catering de peste 5 milioane de lei

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a atribuit, prin licitaţie deschisă, un contract de servicii hoteliere şi de catering de peste 5,65 milioane lei (fără TVA) agenţiei de turism Carpatia Dacia Nemuritoare şi firmei de catering Libro Events, conform unui anunţ de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice(SEAP).

Estimarea iniţială a valorii contractului era de 10,33 milioane lei (fără TVA), iar după licitaţie s-a ajuns la o valoare finală de 5,65 milioane lei.

Contractul este legat de organizarea programelor de formare în cadrul unui proiect co-finanţat din fonduri europene, prin Fondul Social European, şi nu poate fi subcontractat.

Cele două firme asociate care au câştigat contractul trebuie să ofere un pachet de servicii care include servicii de cazare hotel pentru participanţi şi experţii formatori, servicii de masă, închiriere spaţii de instruire şi logistică. AGERPRES