A recunoscut public! Pe ce a cheltuit Mugur Isărescu 4 MILIOANE de euro din propriile fonduri

Mugur Isărescu și-a anunțat retragerea de la BNR, dar încă nu este sigur că acesta va pleca într-adevăr de la conducerea prestigioasei instituții. Dar dacă va alege să facă un pas în spate, are în mod cert pe ce să-și centreze atenția. Casa Isărescu este un vechi conac tradiţional, renovat şi modernizat complet, care se află în vârful unui deal înconjurat de Podgoria Drăgăşani din Oltenia.

Complexul include un restaurant cu terase de pe care se pot admira şirurile de viţă de vie, o pizzerie pe lemne în aer liber, un salon pentru degustat vinuri şi o cramă.

Pentru a dezvolta afacerea cu vinuri, familia Isărescu a investit 4 milioane de euro din fonduri proprii şi încă 1 milion – bani europeni, atraşi prin diverse programe. Pentru finanţarea întineririi podgoriei (înlocuirea butaşilor de viţă de vie cu unii noi), investiţia a fost 50% din fonduri proprii, iar 50% din fonduri europene. Pentru instalaţia de procesare a vinului (presă de struguri, rezervoare etc), au primit doar 35% finanţare europeană, iar la renovarea conacului, care a costat 200.000 de euro, contribuţia de la UE a fost de 15%, conform worlditineraries.co.

Familia Isărescu e mulţumită: beneficiind de o lună iulie ploioasă, vor avea cea mai mare recoltă de până acum, dublă faţă de anul trecut. Cele 300.000 de kilograme de struguri pe care estimează că le vor culege se vor transforma în 210.000 de litri de vin.