UE, FMI şi BCE fac presiuni asupra Greciei să oprească creşterea automată a salariilor

Creditorii internaţionali ai Greciei insistă ca muncitorii din Grecia să nu primească o creştere automată a salariilor, pe baza numărului de ani lucraţi, a anunţat luni site-ul elen ekathimerini.com.

Guvernul de la Atena urmează să înceapă să verifice salariul minim brut, care în 2012 a fost redus la 586,08 euro pe lună, în urma presiunilor UE, FMI şi BCE şi pentru stimularea angajărilor. Acum creditorii vor ca noua schemă să excludă creşterea automată a salariilor. Conform legislaţiei actuale, muncitorii care câştigă salariul minim pe economie vor obţine o creştere a remuneraţiei lor cu 58,61 euro pe lună la fiecare trei ani.

Calcularea noii scheme privind salariul mediu pe economie vine într-un moment în care contractele colective în majoritatea sectoarelor au expirat.
Sursa: Agerpres