Autoritatea nucleară japoneză va înăspri normele de securitate

Noua autoritate japoneză privind reglementarea sectorului nuclear pregăteşte un set de norme de securitate extrem de aspre, care ar putea obliga centralele atomoelectrice să procedeze la întărirea infrastructurilor, în perspectiva relansării activităţii reactoarelor, aflate în prezent în stare de conservare, transmite miercuri AFP.

După dezastrul provocat la centrala Fukushima de cutremurul de 9 grade urmat de tsunami, care au devastat la 11 martie 2011 nord-estul Japoniei, au fost închise toate reactoarele.

Noua autoritate japoneză, care acţionează independent de Ministerul Industriei, intenţionează să ceară efectuarea unor importante modificări la centralele atomice ale ţării, care numără un parc de 50 de reactoare, din care funcţionează doar două: instalarea unor noi echipamente de răcire, prezenţa unor ziduri de protecţie înalte, capabile să facă faţă unui tsunami.

Catastrofa de la Fukushima a provocat contaminarea pentru zeci de ani a unei zone extinse din jurul centralei nucleare şi evacuarea a aproximativ 160.000 de persoane.

Dezbaterea noilor criterii va începe vineri şi concluziile vor fi publicate la sfârşitul acestei luni. O decizie finală în acest sens urmează să fie luată în cursul verii, a indicat cotidianul Nikkei.

Fără aprobarea noii autorităţi de reglementare în sectorul nuclear, nicio centrală nu poate relansa activitatea reactoarelor.

Noul guvern condus de premierul Shinzo Abe, învestit în decembrie anul trecut, consideră că siguranţa reactoarelor atomice este o condiţie sine qua non pentru sănătatea economică a Japoniei. Fostul cabinet centru-stânga de la Tokyo milita pentru desfiinţarea centralelor atomoelectrice până în 2040.
Sursa: Agerpres