Nielsen folosește (mai nou) smartphone-urile pentru colectarea datelor

Compania de cercetare de piaţă Nielsen a lansat un nou instrument de cercetare, Smartphone Shopper, care foloseste tehnologia mobilă pentru a obține, în timp real, informații precise și de actualitate.

Scopul noului serviciu este de a oferi companiilor un instrument personalizat, care să evalueze rapid experiența cumpărătorilor, și, în același timp, să ofere insight-uri rapide, grafice, dar și detalii precise despre vizitele acestora de cumpărare.

”Informațiile în timp real reprezintă un avantaj inegalabil în contextul unei piețe aflate în continuă schimbare. Am transformat în realitate această dorință a clienților noștri”, spune  Nicholas Andreades, Managing Director Nielsen România.

Acest nou produs va fi lansat în contextul unui acord de tip joint-venture, împreună cu furnizorul local de panel, Inovaction Research și stabilește ca obiectiv principal oferirea pe piața locală de cercetare a unui nou serviciu, eficient și diferențiator.