14 milioane de euro pentru calea navigabilă a Canalului Bega

Infrastructura navigabilă a Canalului Bega va fi consolidată şi reamenajată prin intermediul unui contract în valoare de 14 milioane de euro, semnat de ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

Prin intermediul contractului de finanţare ce vizează proiectul ‘Consolidarea şi reamenajarea infrastructurii navigabile a Canalului Bega’, România şi Serbia şi-au propus să dezvolte infrastructura transportului de navigaţie pe Canalul Bega, care va redeveni astfel navigabil, aşa cum era cunoscut înainte de 1958, când circulaţia pe canal în sectorul românesc a fost închisă. 

Potrivit sursei citate, proiectul este cofinanţat din fonduri europene în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia şi va fi derulat în România de Administraţia Bazinală de Apă Banat, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş. 

Beneficiarii rezultatelor acestei investiţii vor fi, în anii următori, 470.000 de locuitori din zona Canalului Bega, precum şi cei 280.000 de turişti care tranzitează anual zona respectivă, notează ministerul. 

În proiect sunt incluse, printre altele: reconstrucţia instalaţiilor în complexele hidrotehnice Srpski Itebej şi Klek din Vojvodina, amenajarea unor piste de biciclete de-a lungul canalului, pe o lungime de 30 de kilometri, construirea unui doc plutitor în oraşul Zrenjanin, precum şi reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sînmihaiu Român. 

AGERPRES