123 de medicamente ar putea dispărea de pe piaţa din România începând cu luna iulie

Un număr de 123 de medicamente originale ar putea dispărea de pe piaţa din România, în urma implementării noii metodologii de calcul al preţurilor medicamentelor impusă prin Articolul 8. 1 de la data de 1 iulie 2016, reiese dintr-un studiu realizat de firma de avocatură DLA Piper, la solicitarea Asiciației Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente(ARPIM).

"În urma Articolului 8.1 impus de cabinetul Bănicioiu, circa 123 de medicamente ar putea fi scoase de pe piaţă. De ce am venit anunţăm acest lucru acum? Deoarece de la data de 1 iulie intră în vigoare acest articol, iar cu trei luni înainte companiile din industrie trebuie şi depună dosarele cu noile preţuri, adică pe data de 1 martie. Acest articol propune reducă preţurile pentru medicamente inovative, care deja sunt cele mai mici din Europa. Iar cum firmele de profil nu vor putea produce la costuri şi mai mici decât acum, vor renunţa la producerea acestor medicamente", a declarat Călin Gălăseanu, preşedintele ARPIM.

 

Astfel, din cele 123 de medicamente care vor dispărea, circa 55 de medicamente au doar 1-3 alternative generice, iar circa o treime dintre acestea nu au o alternativă, susţin reprezentanţii ARPIM. Cele mai multe medicamente care vor dispărea tratează afecţiunile cardiace. Este vorba despre un numat de 28 de medicamente pe care pacienţii cu boli cardiovasculare nu le vor mai găsi.