'Am iniţiat deja acţiunile în termen de legislaţie, care ar putea face ca protecţia consumatorului de servicii financiare să fie ridicată la un nivel mult mai mare dar, personal, sunt încă departe de a fi satisfăcut şi vom face în continuare demersuri în această direcţie', a spus oficialul european.

Acesta a precizat că, alături de sectorul financiar, care este cel mai important, există, încă, alte zone din servicii în care consumatorul poate deveni uşor vulnerabil.

'Sectorul financiar este unul dintre aceste sectoare, cel mai important, dar sunt şi sectoarele de Internet şi telecomunicaţii. Sectorul financiar este foarte important pentru mine, pentru că toţi consumatorii sunt vulnerabili atunci când se află într-o relaţie cu banca. Am avut o serie de iniţiative în Comisia Europeană, cum sunt cele privind legislaţia referitoare la creditul cu ipotecă sau plăţile în conturile bancare. Este bine de spus că acestea sunt doar un prim pas în ceea ce priveşte relaţia dintre clienţii consumatori de servicii financiare şi bănci', a explicat Mimica.

Comisarul european a precizat că prin acţiunile pe care le întreprinde la nivelul Comisiei Europene urmăreşte să asigure o protecţie sporită consumatorului în relaţia cu furnizorii de servicii financiare.

'Scopul nostru este să evităm, să prevenim ca aceşti consumatori să se confrunte cu costuri neaşteptate sau mai mari, atunci când rambursează împrumuturile pe care le-au făcut la bănci. De asemenea, scopul nostru este ca aceştia să aibă totul cât mai clar posibil, cât mai transparent, încă de la începutul relaţiei cu banca, din momentul precontractului cu instituţia financiară. De asemenea, consilierea pe care o dă instituţia financiară consumatorului este o zonă foarte importantă. Acest sfat nu trebuie să fie, să spunem, restrictiv sau să dezinformeze consumatorul', a subliniat Neven Mimica.

Directiva Uniunii Europene privind drepturile consumatorilor intră în vigoare la 13 iunie 2014 şi începând cu această dată se aplică actele legislative naţionale care transpun Directiva.

Cele 10 principale avantaje ale noii directive pentru consumatori sunt eliminarea tarifelor şi costurilor ascunse la servicii de Internet, o mai mare transparenţă a preţurilor, interzicerea opţiunilor predefinite pe site-urile Internet, termenul de 14 zile în care se poate renunţa la un contract de vânzare-cumpărare şi la bunul achiziţionat, drepturi consolidate în ceea ce priveşte rambursarea, introducerea unui model de formular UE de renunţare la contract, eliminarea suprataxelor pentru utilizarea cărţilor de credit şi a liniilor directe de asistenţă, informaţii mai clare cu privire la responsabilitatea plăţii aferente returnării bunurilor, o mai mare protecţie a consumatorilor în ceea ce priveşte produsele digitale şi normele comune pentru întreprinderi, care vor facilita schimburile comerciale ale acestora în întreaga Europă.

AGERPRES