„Piețele asiatice au scăzut brusc, luni, ajungând la niveluri record atinse ultima dată în 2012, antrenate de o nouă prăbuşire a Bursei din Shanghai. Piața financiară chineză, care a pierdut peste 11% din valoarea sa săptămâna trecută, a început ultima săptămână a lunii august la un nou minim istoric. Cu câteva ore înainte de închiderea, a pierdut încă 8,7%, ștergând practic toate câștigurile de la începutul anului. Shenzhen Stock Exchange, al doua bursă ca mărime din China, a scăzut la rândul său, cu 7,61%. Agenția oficială Xinhua nu ezită să vorbească despre o "Lune Neagră. La Tokyo, bursa a închis cu o pierdere de -4.61%, cea de-a cincea zi de declin şi cea mai mare scădere acumulată din iunie 2013 până acum", mai scrie Le Monde.

“Criză în creştere: prăbuşirea burselor din China distruge orice formă de profit anual", scrie Der Spiegel.

“Pierderi majore pe bursele asiatice: În China, profiturile din ultimul an au fost pulverizate într-o clipă, luni, după ce principalul indice bursier al țării, Shanghai Composite Index a pierdut, de la debutul şedinţei de tranzacţionare, mai mult de 8%. Chiar și indicele Nikkei-225 al Bursei din Tokyo s-a prăbușit la minimul ultimelor 5 luni.”

“Lunea Neagră" a burselor din China: Pieţele financiare ale lumii sunt cuprinse de panică”, scrie The Guardian, în pagina electronică.

“Indicele de referinţă Shanghai Composite a scăzut cu 8,74%. Este cel mai mic nivel de tranzacţionare de la mijlocul lunii martie, deşi în perspectivă indicele adunase 50% în ultimele 12 luni, în ciuda recentelor căderi. Măcelul din Shanghai este s-a repercutat şi asupra altor indici indicii bursieri din China continentală. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a pierdut 4,96%, în timp ce Indicele Nikkei-225 al Bursei japoneze este în scădere cu 4,02%.”

“Bursele din China se prăbuşesc şi trag după ele pieţele lumii!”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

“La New York, la scurt timp după ce pieţele futures s-au deschis în noaptea de duminică spre luni, Dow Jones a pierdut 531 de puncte sau 3,12%, S&P 500 a pierdut 65 de puncte sau 3,18% și Nasdaq  a pierdut 171 de puncte sau 3,52%. Aceste mişcari vin după turbulențele de săptămâna trecută, atunci când Dow a pierdut mai mult de 1.000 de puncte și a intrat oficial într-o "corecție" după ce a văzut o pierdere de peste 10%. În general, piața de valori a avut săptămâna sa cea mai grea din ultimii 4 ani.”

“Pieţele globale se scufundă pe fondul îndoieli despre China și economiile emergente”, scrie The New York Times.

„Piețele globale au continuat să alunece luni, după ce bursele din Asia s-au prăbuşit brusc, conduse în jos de pieţele din China. Principalul indicele Shanghai Composite Indiex a pierdut 8,4%, stergând practic orate câştigurile obţinute în acest an. Pierderile din China s-au produs în pofida eforturilor extraordinare ale guvernului de la Beijing din ultimele două luni, care a încercat din răsputeri să susţină prețurile acțiunilor. Tioate aceste încercări nu au avut însă efectul scontat. Îngrijorările investitorilor în privinţa încetinirii creșterii economice a Chinei au zdruncinat în ultimele zile piețele financiare din întreaga lume, iar acest lucru s.-a văzut cel mai bine luni.”

“Emigrare în masă la frontiera dintre Macedonia şi Serbia”, titrează The Wall Street Journal.

“Mii de imigranţi au sosit în Serbia după ce au traversat Macedonia, a anunţat Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi UNHCR, în timp ce Federaţia Internaţională a Crucii Roşii se aşteaptă la o creştere dramatică a numărului lor. "Peste 7.000 au ajuns în Serbia în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au reuşit să vină din Grecia trecând prin Macedonia şi au luat un tren în oraşul Gevgelija" din sudul Macedoniei. Macedonia, care a decretat joi starea de urgenţă şi a trimis forţele speciale ale poliţiei şi armata la graniţa cu Grecia pentru a opri fluxul imigranţilor, a deschis trecerea în cele din urmă sâmbătă, după ce poliţiştii nu au mai putut face faţă unui grup de aproximativ 1.000 de imigranţi.”