Potrivit calendarului creștin ortodox, românii vor avea liber luni, 30 noiembrie, atunci când este sărbătorit Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor. Acesta este primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, motiv pentru care este considerat cel care a creștinat poporul român.

Următoarea zi liberă este marți, 1 decembrie, Ziua Națională a României. Această dată marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Restul zilelor libere

După aceste două zile libere, românii vor mai putea sta acasă pe 25 și 26 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun.

Ulterior, românii vor mai sta acasă pe data de 1 și 2 ianuarie, reprezentând prima și cea de-a doua zi de Anul Nou.

Zile libere 2021

Anul 2021 vine cu 15 zile libere pentru români.

  • Anul Nou – 1 ian. 2021 (vineri)
  • A doua zi de Anul nou – 2 ian. 2021 (sâmbătă)
  • Ziua Unirii Principatelor Române – 24 ian. 2021 (duminică)
  • Vinerea Mare – 30 apr. 2021 (vineri)
  • Ziua muncii – 1 mai 2021 (sâmbătă)
  • Paştele Ortodox – 2 mai 2021 (duminică)
  • A doua zi de Paşte – 3 mai 2021 (luni)
  • Ziua copilului – 1 iun. 2021 (marți)
  • Rusaliile – 20 iun. 2021 (duminică)
  • A doua zi de Rusalii – 21 iun. 2021 (luni)
  • Adormirea Maicii Domnului – 15 aug. 2021 (duminică)
  • Sfântul Apostol Andrei – 30 noi. 2021 (marți)
  • Ziua Naţională – 1 dec. 2021 (miercuri)
  • Crăciunul – 25 dec. 2021 (sâmbătă)
  • A doua zi de Crăciun – 26 dec. 2021 (duminică)