Părinții sunt adesea puși în situații dificile din cauza situațiilor neprevăzute care pot avea loc în viața lor. În cursul anului școlar se poate întâmpla să se suspende orele, iar elevii să fie nevoiți să stea acasă. În această situație, cei mici fie trebuie să stea singuri, fie părinții trebuie să găsească rapid pe cineva cu care să îi lase.

În Parlament a fost recent depusă o propunere de lege prin care părinții ar putea primi zile libere în cazul în care școlile se închid din situații neprevăzute. Inițiatorii propunerii spun ca ziua petrecută în familie să fie plătită de angajator, fie el de stat sau privat.

Legea se aplică pentru părinții copiilor mai mici de 12 ani. Doar unul din părinți își poate liber pentru a sta acasă cu copilul.

„Legea se va aplica unui singur părinte prin declaraţie pe proprie răspundere. În cazul în care se constată că ambii părinţi au depus cerere de zi liberă la angajator, aceştia vor fi decăzuţi din dreptul de a beneficia de această lege pentru că nu vrem să ducă la abuzuri. Se va aplica atât celor din mediul privat, cât şi celor din mediul public”, spune Marian Cucşa, deputat ALDE.

„Dacă vrei să ai un angajat liniştit şi apt 100% pentru muncă, atunci trebuie să îl înţelegi pe angajat şi atunci când are probleme. De pomana vine la serviciu dacă ştie că şi-a lăsat copilul singur acasă şi nu e în siguranţă şi Doamne fereşte se poate întâmpla ceva, gândiţi-vă că acel angajat ori stă tot timpul pe telefon ori îi este gândul mai mult acasă şi eficienţa la serviciu o să fie de 10%”, afirmă Gabriel Boboc, deputat PSD.

Propunerea este privită șceptic de mediul de afaceri.

„Şi angajatorul are obligaţii şi nevoie de oamenii cu care lucrează şi pe care îi plăteşte. Cred că dacă se doreşte o iniţiativă în acest sens şi este o măsură socială, atunci statul trebuie să îşi asume această măsură socială şi să plătească el ziua respectivă”, spune Dragoş Anastasiu, Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

Conform proiectului, în cazul cuplurilor despărţite, părintele care are tutela va putea beneficia de ziua liberă.