Zile grele pentru Aleksei Navalnîi! Aceste două audieri vor avea loc în timp ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut săptămâna aceasta eliberarea activistului anticorupţie în vârstă de 44 de ani, argumentând că există un risc pentru viaţa acestui opozant care a supravieţuit in extremis unei otrăviri anul trecut.

Această decizie a fost imediat respinsă de Moscova, care deja ignorase apelurile în acest sens din partea Uniunii Europene, în pofida ameninţării cu noi sancţiuni.

Revenit în Rusia în ianuarie, venind din Germania unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa pentru care acuză Kremlinul, Aleksei Navalnîi a fost arestat la sosirea sa pe aeroport şi a fost condamnat pe 2 februarie la doi ani şi opt luni de închisoare. Instanţa a transformat o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare pentru fraudă datând din 2014 într-o sentinţă fermă pentru încălcarea controlului său judiciar. Apelul la această hotărâre urmează să fie examinate sâmbătă dimineaţă.

Uliana Solopova, purtător de cuvânt al tribunalului din Moscova, a declarat că serviciile penitenciare vor fi libere să-l transfere pe opozant într-unul din numeroasele lagăre de muncă ale Rusiei, dacă decizia din 2 februarie va fi confirmată.

„Ca regulă generală, dacă recursul confirmă decizia instanţei de fond, se consideră că această decizie a intrat în vigoare şi este executorie”, a declarat ea pentru AFP.

Zile grele pentru Aleksei Navalnîi! Amendă de peste 10 mii de euro

Separat, sâmbătă după-amiaza, Aleksei Navalnîi va apărea în faţa altui judecător într-un proces pentru „defăimare” a unui veteran din cel de-al doilea război mondial. Procuratura a solicitat o amendă de 950.000 de ruble în acest caz (în jur de 10.600 de euro) şi a cerut, de asemenea, ca pedeapsa cu suspendare să fie transformată în închisoare cu executare.

Moştenire a Uniunii Sovietice, majoritatea pedepselor cu închisoarea în Rusia sunt executate în lagăre penitenciare, dintre care unele se află în zone complet izolate. Munca deţinuţilor, de obicei în ateliere de croitorie sau de fabricare a mobilei, este obligatorie. Condiţiile de detenţie sunt denunţate în mod regulat de apărătorii drepturilor omului.

Aleksei Navalnîi, a cărui încarcerare în ianuarie a condus la trei zile de demonstraţii reprimate de poliţie, denunţă procedurile legale ca fiind fabricate, sfidând instanţa la şedinţele anterioare. Potrivit acestuia, Kremlinul vrea să-l arunce în închisoare pentru a-l face să tacă, după ce nu a reuşit să-l omoare otrăvindu-l vara trecută. Moscova respinge aceste acuzaţii.

Navalnîi este în colimatorul justiţiei şi pentru alte fapte

O plângere pentru defăimare a fost depusă împotriva sa de către acidul om de afaceri Evgheni Prigojin, reputat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin. Navalnîi este, de asemenea, cercetat pentru înşelăciune, un caz în curs de anchetă în care pedeapsa maximă este de 10 ani de închisoare.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au multiplicat apelurile pentru eliberarea lui Navalnîi, în timp ce colaboratorii opozantului au cerut Occidentului să sancţioneze înalţi oficiali ruşi şi apropiaţi ai lui Vladimir Putin.

Moscova vede aceste apeluri ca fiind o „ingerinţă” în afacerile sale interne şi i-a ameninţat pe europeni cu represalii.

Aleksei Navalnîi şi susţinătorii săi intenţionează să organizeze noi proteste împotriva puterii în primăvară şi vară, înainte de alegerile legislative din septembrie.

Sursă foto: Dreamstime