Grupul bogaților a pierdut 1,2% din averea combinată după ce acțiunile de lux au scăzut pe fondul știrilor despre o represiune comercială din parte chinezilor și pe măsură ce randamentele Trezoreriei SUA cresc din cauza înrijorărilor legate de majorarea lor.

Cel mai bogat om din Europa, Bernard Arnault, și-a văzut averea diminuată cu circa 3,5 mld. dolari, cea mai mare pierdere din întreaga listă de milionari a lumii. Fondatorul celui mai mare producător de bunuri de lux din lume, LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, valorează acum 73,5 mld. dolari.

Frații Alain și Gerard Wertheimer, care dețin Chanel, au pierdut 775 mil. dolari, în timp ce Francois Pinault, fondatorul Gucci, a pierdut 1,6 mld. dolari.

Moguli din IT nu au fost nici ei ocoliți. Jeff Bezos de la Amazon, Mark Zuckerberg de la Facebook, Bill Gates de la Microsoft și Larry Page și Sergey Brin de la Alphabet (Google), au pierdut 8,4 mld. dolari.

Warren Buffett, al treilea cel mai bogat om al lumii, a fost singurul miliardar din top zece care a încheiat ziua de ieri mai bogat. Averea sa a crescut cu 1,2 mld. dolari până la 90 mld. dolari.