Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a spus, duminică seara, la România TV, că anchetatorii au pregătit deja casa lui Gheorghe Dincă pentru reconstituirile din locuința monstrului.

„Anchetatorii au dus deja în casa lui Dincă mobilierul în camera în care au fost ținute fetele, dar și în celelalte încăperi ale locuinței. Ca să vă spun așa, au aranjat decorul pentru reconstituire. Oricum, doar o oră, maxim două din activitatea lui infracțională se poate face într-o zi. Pentru că e mult de făcut. Va arăta cum a procedat pentru că, la declarații, au fost momente în care nu a știut ce să spună. Dar cum să spună, dacă nu el a făcut toate aceste lucruri, în acest caz fiind vorba și de complici, despre a căror activitate nu știe”, a explicat avocatul Tonel Pop.

De asemenea, avocatul familiei Luizei a făcut o dezvăluire uluitoare, care ridică multe semne de întrebare. Acesta spune că Gheorghe Dincă nu ar mai avea bani în conturi, deși criminalul din Caracal ar fi vândut nu mai puțin de cinci imobile.

„Vă spun că Dincă nu prea mai are bani în conturi, nu se stie ce s-a întâmplat. probabil, acesta a avut grijă să nu se dea de urma lor”, a declarat avocatul Tonel Pop, potrivit romaniatv.net.

Te-ar putea interesa și: