Summit-ul va fi urmat, în 12 noiembrie după-amiază, de o reuniune informală a Consiliului European în capitala malteză, la care şefii de stat sau de guvern europeni vor face un bilanţ al măsurilor luate până în prezent de UE pentru a dezamorsa criza migratorie. Dintre cele 28 de state membre ale UE, cel puţin 24 urmează a fi reprezentate în La Valetta la nivelul şefilor de stat sau de guvern, în timp ce altele vor fi reprezentate la nivel ministerial, potrivit unei surse diplomatice.

Va exista şi o bună reprezentare la nivelul preşedinţilor a 35 de state africane invitate, a adăugat aceeaşi sursă. Ţările din care sunt în mare parte originari aşa-numiţii migranţi economici, în special din Sahel, Africa de Vest şi de Est, figurează în bună parte printre invitaţi.

Niger, Guineea, Nigeria, Senegal, Mali, Mauritania, Togo, Guineea-Bissau, Guineea Ecuatorială, Cote d'Ivoire, Benin, Burkina Faso, Camerun, Capul Verde, Sierra Leone, Liberia, Republica Centrafricană, Ciad, Gabon, Gambia. Ghana, R.D.Congo, R. Congo sunt invitate, precum şi Eritreea, Ethiopia, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Djibouti, Kenya şi Egiptul. Tunisia, Libia şi Maroc sunt şi ele invitate, ca şi Algeria, în calitate de ţări observatoare.

Ţări europene ca Norvegia, Islanda şi Elveţia, care nu aparţin UE, au fost de asemenea invitate în calitate de observatoare. Mai multe organizaţii internaţionale vor fi, de asemenea, reprezentate: Uniunea Africană, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO), Liga Arabă, Naţiunile Unite (al căror secretar general Ban Ki-moon figurează pe lista invitaţilor) şi Organizaţia Internaţională a Migranţilor (OIM). Reprezentanţi ai unor agenţii europene – ca FRONTEX (responsabilă de supravegherea frontierelor exterioare ale UE) – vor figura de asemenea printre participanţi. (Sursa: Agerpres)