“Brandul Sânge de Taur are o notorietate foarte bună, fiind cel mai vândut vin roşu dulce din România, conform Nielsen Audit retail FM 2019. Este un brand cu un rulaj ridicat per SKU şi credem că acest lucru va fi pe gustul distribuitorilor noştri. ZAREA a reuşit să îşi dubleze cifra de afaceri în ultimii 5 ani printr-o dezvoltare intensivă în toate categoriile în care activează. Acum evaluăm oportunităţile de dezvoltare extensivă. Suntem interesaţi că în viitor să facem şi alte achiziţii, dacă vor apărea oportunităţi”, declară Emil Popescu, preşedinte ZAREA S.A.

ZAREA, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa băuturilor alcoolice, a terminat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 150,3 milioane de lei, cu 17,6% mai mare faţă de anul precedent. ZAREA este lider în categoria vinurilor spumante (cu brandul ZAREA), lichiorurilor (cu brandul Florentino) şi sangriei (cu brandul Corrido).

ZAREA, unul dintre cei mai importanţi jucători din categoria băuturilor spirtoase, a fost desemnat Brandul Românesc al Anului 2018 în cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. Compania ZAREA reprezintă expresia tradiției și experienței în vinuri spumante şi băuturi distilate din vin produse în România. ZAREA este cea mai inovatoare şi mai dinamică companie românească din segment.