Anul trecut Microsoft anunța că va veni cu un sistem de operare care va avea o interfață gândită pentru dispozitivele cu două ecrane. Sistemul de operare urma să fie lansat împreună cu un device cu două ecrane dezvoltat tot de Microsoft.

Din păcate, pandemia de coronavirus a dat peste cap toate planurile companiei, astfel că noul Windows 10X nu va mai ieși pe piață în acest an. Totuși, va fi lansat în două valuri, în funcție de dispozitivele pe care va rula.

Surse interne ale Microsoft au declarat că versiunea de Windows 10X pentru dispozitivele cu un singur ecran va fi disponibilă anul viitor, iar în 2022 va fi lansată și versiunea pentru device-urile cu două ecrane.

Ce alte modificări s-au mai adus

Primele versiuni de Windows 10X nu vor rula programele tradiționale de Windows (Win 32). Pe aceste versiuni vor putea fi rulate doar aplicațiile native de Windows 10 și cele web.

Suportul pentru programele clasice de Windows, conform aceloraşi surse, va fi inclus cel devreme în 2022, dacă nu şi mai târziu.

Pentru a merge totuşi mai departe cu dezvoltarea noului sistem de operare, Microsoft a trebuit să opereze modificări în planul de dezvoltare al lui Windows 10. Acesta nu va mai avea două update-uri majore pe an, ci doar unul singur.

Windows 10X va fi actualizat în prima jumătate a anilor viitor, în vreme ce actualizările majore de Windows 10 vor fi livrate în a doua parte.

Nu este exclus ca, în funcţie de evoluţia pandemiei şi a ritmului de dezvoltare, planurile Microsoft în ceea ce priveşte cele două sisteme de operare să se modifice din nou.