Aceste practici nu sunt ilegale, pentru că fiecare administrator de pagină are dreptul să facă modificări în conținut, care ulterior sunt aprobate, însă demersul PR-iștilor l-a înfuriat pe fondatorul Wikipedia. Jimmy Wales. "Sunt şocat de lipsa de etică pe care o denotă răspunsul companiei Bell Pottinger. Dacă cel mai puternic argument al lor este că nu au încălcat legea, asta spune multe despre profesionalismul lor. Au comis păcatul absolut al unei firme de lobby – şi-au pus clienţii într-o lumină negativă prin propriul lor comportament", a spus Jimmy Wales pentru The Independent.
Pentru a realiza ancheta, cei de la Bureau of Investigative Journalism s-au prezentat drept agenţi ai guvernului din Uzbekistan, în momentul în care au contactat reprezentanţii "Bell Pottinger". Acestora li s-a spus că eliminarea conţinutului negativ de pe Wikipedia este unul dintre serviciile pe care compania de PR îl poate furniza.
Potrivit anchetei BIJ, modificările făcute de pe conturile create de Bell Pottinger, care folosea pseudonimul "Biggleswiki" au fost următoarele: înlăturarea unui pasaj despre condamnarea unui om de afaceri pentru trafic de droguri, editarea unui articol legat de arestarea unui om de afaceri pentru mită, editarea unor articole despre expertul în cancer de prostată Roger Kirby şi despre firma sa, "The Prostate Centre", astfel încât acesta să pară un reputat expert în domeniu și editarea articolelor despre "Chime Communications", compania mamă a "Bell Pottinger" şi a "Naked Eye Research", companie care tocmai cumpărase acţiuni la firma de PR.
" Deşi am modificat articolele despre clienţii noştri precum "The Prostate Centre", n-am făcut nimic ilegal. N-am adăugat nimic care să nu fie adevărat sau care să nu fi fost deja publicat în altă parte. Dacă ni s-ar fi cerut să includem lucruri care nu erau adevărate, am fi refuzat şi am fi reamintit clientului care sunt regulile Wikipedia", a declarat James Thomlinson, şeful departamentului digital de la Bell Pottinger.
Acum, pagina de pe Wikipedia în care este prezentat profilul companiei "Bell Pottinger" are un amplu capitol de critică, în care apar pasaje din ancheta întreprinsă de BJI.
Fondatorul Wikipedia a declarat pentru Financial Times că a pornit o anchetă internă pentru a depista dacă și alte pagini de companii de pe enciclopedie au suferit modificări similare.  „Zece conturi ale Bell Pottinger au fost blocate pentru editare. Acum vom analiza și vom afla unde s-a intervenit mai exact”, a apsu Wales. Rezultatele acestei anchete interne cu privire la Bell Pottinger vor fi făcute publice săptămâna viitoare.