Aplicația Western Union pentru mobil reprezintă o nouă opțiune digitală pentru comunitățile de români care trăiesc în aceste piețe de a face transferuri de bani convenabile către România, fondurile transferate putând fi ridicate aici de destinatari dintr-o rețea de peste 8.000 de locații ale agenților și de la peste 3.000 de bancomate.  

Noua aplicație permite clienților să efectueze confortabil transferuri de bani, prin folosirea unei game întregi de soluții de plăți, inclusiv transferuri bancare directe sau prin utilizarea cardurilor de debit și de credit. Aplicația scurtează timpul petrecut de client în derularea operațiunii de transfer, permițând utilizatorilor să repete cu mare rapiditate tranzacții care au mai fost făcute anterior și să aleagă adresele de transfer direct din jurnalul de adrese al dispozitivului lor. În plus, aplicația oferă capabilități de scanare pentru detalii legate de cardurile de credit și de debit.

Mai mult, aplicația permite clienților să acceseze informații anterioare legate de plăți, să urmărească transferurile și să localizeze peste 500.000 de locații ale agenților Western Union din întreaga lume.

Destinatarii transferurilor pot alege să-și ridice banii fie dintr-o locație a agenților Western Union, fie să primească fondurile direct într-un cont bancar sau într-un portofel mobil, în funcție de disponibilitatea acestor opțiuni în țara de destinație.