Portugalia trece prin ceea ce este, probabil, cel mai delicat moment în gestionarea pandemiei. Nu mă refer la problema medicală și sanitară, o problemă pe care o las în seama celor care o cunosc.

Aspectul care contează aici pentru mine este dimensiunea civică și politică a temei. Întrucât este o chestiune legată de societatea civilă, aceasta este o problemă asupra căreia este legitim ca toţi să aibă o opinie.

În luna martie, țara a tras o sperietură și s-a izolat. Guvernul s-a descurcat bine în felul în care a acționat, iar măsurile impuse, cu o reticență mai mare sau mai mică din partea unora, au fost în general bine acceptate. Tragedia italiană, adăugată înrăutățirii situației din Spania, a creat situaţia de frică ce a permis măsurilor coercitive să meargă cu adevărat destul de departe.

António Costa a dat dovadă atunci de o autoritate echilibrată, iar țara a recunoscut valoarea acestei capacităţi de conducere. În stilul său, președintele a făcut ceea ce îi revenea, în solidaritatea instituțională care era indispensabilă. Rui Rio, urmărit de țara politică responsabilă, s-a prezentat la înălţimea momentului. Rezultatele erau încurajatoare și acest lucru a contribui, dacă nu la consens, cel puțin o majoritate de adeziune.

Excepții pentru ”toate gusturile”

Apoi au venit “excepțiile”, pentru toate gusturile – de la date instituționale până la demonstrații civice, pentru cauze sau din cauza vreunui partid. Și, desigur, Fátima. Odată cu revenirea treptată la o oarecare normalitate, a apărut o agravare firească a cifrelor.

Discursul oficial, care, de înțeles, a navigat întotdeauna puțin la vedere, între exemplele altora și cifrele naționale, a fost adesea resimţit din punctul de vedere al coerenței. Greșelile făcute nu au fost niciodată asumate sau mărturisite, ceea ce, într-un fel, a slăbit încrederea în chipurile care dictau orientarea urmată. A fost nedrept, dar a fost așa. Și şicana politică a găsit spațiu pentru a opera.

De la aproape consens, o țară s-a desprins apoi din povestea oficială, îndoindu-se de proporționalitatea unor măsuri, ironizând altele. Odată cu al doilea val, mulți oameni se simt neliniștiți și au îndoieli cu privire la cunoştinţele celor care ar trebui să-i ghideze.

Preocuparea mea, privind cele mai recente cifre, dar citind îndeosebi tendințele din mai multe țări europene, este să ştiu dacă, având în vedere faptul că pot fi necesare noi măsuri restrictive și mai puternice, există un climat public pentru a reuşi să fie impus acest nou pachet de restricții, în condiții de garantare a respectării lor generalizate.

Deoarece o posibilă nerespectare a acestor noi măsuri ar apărea ca un factor de erodare a autorității statului. Și aceasta ar fi o dramă care să se adauge tragediei, scrie Francisco Seixas da Costa, pentru JN.