Vremea face ravagii în România. După câteva zile în care am avut parte de temperaturi acceptabile, urmează zile caniculare. Vor fi adevărate recorduri de temperatură, iar atmosfera va fi greu respirabilă.

Vremea o ia razna în România

Vremea va face prăpăd în România. Urmează un val de caniculă în zilele următoare, avertizează meteorologii. Chiar din prima zi a săptămânii viitoare, temperaturile vor crește foarte mult în vest, iar marți și miercuri vom avea deja peste 39 poate chiar 40 de grade Celsius la umbră în aproape toată țara.

Aerul va fi atât de fierbinte încât va fi aproape imposibil de suportat. „Acest val cuprinde temperaturi foarte ridicate cât și combinația temperaturilor cu umiditatea.

Alertă meteo ANM

Prin urmare, începând de mâine și până spre sfârșitul acestei săptămâni vom avea temperaturi ridicate, indicele de temperatură umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. De asemenea, vorbim și de caniculă mâine în Banat, Crișana, Oltenia, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei apoi în regiunile vestice sudice și locali în restul teritoriului.

Dacă mâine temperaturile se opresc la 36 de grade în zilele următoare vor depăși 37 de grade și posibil să atingem 39-40 de grade cu probabilitate mai mare al acestor valori în partea de sud-vest a țării.

În cea mai mare parte din țară temperaturile vor fi peste cele normale la această dată, dar un aer mai respirabil va fi nordul Moldovei în estul Transilvaniei în zonele de munte și acolo temperaturile se vor opri sub 34 de grade și, de asemenea, disconfortul va fi ceva mai potrivit nu chiar atât accentuat cum va fi în ceva alte regiuni”, a explicat meteorologul Meda Andrei, conform Antena 3.

Mai mult, vor fi temperaturi foarte ridicate și noaptea în Banat în Crișana, Oltenia, Muntenia. De poimâine, noaptea mai ales, temperaturile se vor menține în general peste 20 de grade în cea mai mare parte a nopții.

De asemenea, în dealurile de vest temperaturile pot fi de 23-24 de grade. În nordul litoralului va fi ceva mai răcoare şi în nordul Moldovei și Estul Transilvaniei cu minime de 11-14 grade. Spre sfârşitul săptămânii este așteptat un val de aer rece care va putea aduce ploi, vijelii şi grindină.