Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, susține că remanierea este o variantă luată în calcul imediat după analiza internă ce va avea loc în luna iunie. Astfel, liderul liberal confirmă că va exista o discuție pe acest subiect în cadrul analizei guvernării după primele șase luni ale acestui an, în luna iunie, iar dacă se constată faptul că trebuie luate anumite măsuri, vor exista și remanieri.

Mai mult, Robert Sighiartău precizează în clar faptul că nemulțumirile lui legate de activitatea unor miniștri au fost expuse președintelui PNL și că toate aceste discuții legate inclusiv de remaniere vor fi reluate în ședința BPN-ului.

„Am câteva nemulțumiri legate de câțiva ministri sau felul în care ei au comunicat în această perioadă de criză. Au fost anumite bâlbe, anumite inadvertențe în comunicarea publică, însă aceste discuții le vom purta în interiorul Biroului Permanent Național și vom vedea dacă după aceste discuții vom concluziona și va fi chiar o remaniere în Guvernul României”, a declarat Sighiartău într-un interviu acordat ȘtirideBistrița.