„Rezidenţiatul a fost anunţat în urmă cu şase luni, sunt aceleaşi perspective”, a transmis Nelu Tătaru când a fost întrebat dacă vor apărea modificări în privinţa organizării examenului. De asemenea, ministrul Sănătății a adăugat că vor exista mai multe locuri la specialitățile deficitare.

Specialități care vor apărea în număr mai mare

„Vom avea ca specialităţi care vor apărea în număr mai mare ca şi locuri cele deficitare pe care le-am putut vedea şi gestiona în această pandemie”, a transmis Nelu Tătaru.

De asemenea, legat de posibilitatea ca rezidenţiatul să fie organizat pe post, ci nu pe loc, Nelu Tătaru a spus că ministerul discută în această perioadă cu universităţile de medicină, dar şi cu spitalele.

„Noi avem în jurisdicţie la Ministerul Sănătăţii 58 de spitale din cele 380, celelalte sunt ale administraţiei locale. Discuţiile între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi universităţile de medicină care au autonomie vor da perspectiva cred că la jumătatea lunii octombrie”, a adăugat acesta.

Trebuie menționat că examenul de rezidenţiat este programat în acest an pe 15 noiembrie.

Luna septembrie este o lună de încercare

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vorbit, despre prima zi de şcoală şi a afirmat că, aşa cum a anunţat anterior, „luna septembrie este o lună de încercare, o lună de foc”, referindu-se inclusiv la deschiderea anului şcolar şi la alegerile locale din data de 27 septembrie. Ministrul afirmă că, în cea mai mare parte, normele au fost respectate în interiorul şcolilor, chiar dacă până să se ajungă în clase au fost momente de aglomeraţie.

„Luna septembrie este o lună de încercare, o lună de foc, în măsura în care am avit mai multe măsuri de relaxare”, a explicat, luni seară, la Digi 24, Nelu Tătaru. Ministrul a transmis că, în cea mai mare parte, normele au fost respectate în interiorul şcolilor.

”În prima zi de şcoală, în marea majoritate s-au respectat regulile, după intrarea în curte, spre şcoală. Până la intrarea în curte, înspre şcoală, a fost destul de aglomerat şi am observat că şi în fata şcolilor a fost aglomeraţie. Sper că a fost doar o zi de început în care nu eram obişnuiţi pentru un început de şcoală în acest mod (…) Era imperios necesar să înceapă şcoala, atât din punct de vedere didactic, social şi emoţional. Copiii îşi doreau, copiii îşi doreau şi trebuiau să existe nişte reguli”, a mai spus Nelu Tătaru.

Sursă foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu.