Constructorii tronsonului de autostradă Deva-Orăştie şi-au luat angajamentul să finalizeze lucrările la cei aproape 18 kilometri de autostradă dintre Simeria-Veche şi Orăştie în luna mai a acestui an, informează adevărul.ro, care citează surse din cadrul companiei Straco.

Pe aproximativ 15 kilometri de autostradă din tronsonul Deva -Orăştie se poate circula din 21 decembrie 2012. Termenul de finalizare al lucrărilor era estimat pentru luna februarie a acestui an pentru întregul tronson, conform datelor menţionate pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Amânarea termenului de finalizare a fost cauzată de alunecări de teren care au stricat terasamentul şi de alte probleme tehnice care au apărut pe şantierul autostrăzii, scrie adevărul.ro. În prezent, angajaţii Straco lucrează la finalizarea podului peste râul Strei, din zona Simeria Veche, la intrările pe autostradă, iar în zona localităţii Turdaş peste o porţiune de cel puţin 200 de metri nu a fost turnat încă stratul de asfalt. Construcţia autostrăzii Deva – Orăştie (de aproximativ 33 de kilometri), contractată de companiile Strabag şi Straco, a început în luna aprilie a anului 2011.

Tronsonul Deva – Orăştie face parte din coridorul trans-european IV: Nădlac-Timişoara-Lugoj-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa. Investiţia se ridică la 195 milioane de euro, iar două treimi din cheltuieli sunt acoperite prin programul ISPA 2004.

Obiectivele proiectului:

–  Constructia variantei de ocolire (aproximativ 32,5 km, profil autostrada) a localitatilor Deva si Orastie, situate pe DN7 care este parte a retelei TEN-T. Cele 2 localitati sunt considerate ca fiind afectate de blocaje de trafic rutier.  

–  Construirea a 21 poduri cu o lungime cuprinsa intre 24 – 100m, incluzând si podul peste Raul mures cu o lungime de 720 m; 

–  Construirea a doua intersectii la începutul si sfârsitul proiectului si un nod rutier in partea de vest a orasului Simeria;

Avantajele implementarii proiectului:

–  cresterea capacitatii traficului în zona Deva – Orastie;

–  reducerea timpului de tranzit în zona localitatilor Deva – Orastie;

–  îmbunatatirea sigurantei traficului si reducerea numarului de accidente rutiere;

–  îmbunatatirea mediului si a calitatii vietii în orasele orastie si Deva, prin devierea traficului rutier pe centurile celor 2 localitati.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/o0dl4V8d1bY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>