Ați dorit vreodată să uitați de grija parcării vehiculului atunci când vă grăbeați să ajungeți acasă, la birou sau oriunde în altă parte? Ei bine, conform celor de la Volvo, acest lucru va fi posibil în curând. Sistemul autonom de parcare dezvoltat de suedezi presupune însă ca spațiul de parcare vizat să fie dotat cu emițătoare care să informeze mașina unde se află un loc liber și ce traseu trebuie să urmeze pentru a gara în siguranță.
<iframe width="640" height="480" src="http://www.youtube.com/embed/qitqRh9fp08" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
„Parcarea autonomă este o tehnologie aflată în stadiul de concept care scutește șoferul de timpul necesar găsirii unui loc liber într-o parcare amenajată. Șoferul nu trebuie decât să lase mașina în fața imobilului și să o ridice mai târziu din același loc”, susține Thomas Broberg, Senior Safety Advisor la Volvo Car Group. Conform acestuia, tehnologia „vehicle 2 infrastructure” – cu alte cuvinte utilarea infrastructurii rutiere cu senzori și emițătoare – complementară funcționării autonome a vehiculului, va ajuta șoferul să identifice parcările care au în dotare astfel de sisteme. Apoi, grație sistemului autonom de parcare și a unei aplicații pentru smartphone, acesta va comanda mașinii să caute singură locul liber și să se deplaseze până acolo și înapoi.
Pentru ca deplasarea fără șofer să aibă loc în siguranță, vehiculul va utiliza senzorii proprii pentru a ocoli obstacolele, mașinile și pietonii aflați în calea sa către locul liber de parcare. Atât viteza de deplasare cât și frânarea vor funcționa în concordanță cu mediul înconjurător.
Deși pare o secvență dintr-un film SF, deplasarea mașinii de la locul unde o lasă șoferul până la spațiul de parcare și înapoi este acum, conform Volvo, posibilă. Mai mult chiar, totul se poate desfășura la fel de simplu și sigur ca și în cazul parcărilor cu valet de la hotelurile și restaurantele de lux. Oficialii producătorului auto notează faptul că astfel de mașini nu vor fi disponibile pe piață în următorii doi ani însă intrarea lor în producția de serie nu este deloc departe. Deocamdată, primul pas care va fi făcut de Volvo în această direcție va fi dezvăluit odată cu apariția viitorului XC90 la sfârșitul anului 2014 când vehiculul va putea vira autonom.
Un sistem similar a fost prezentat și de germanii de la Audi la CES 2013, iar alte variante ale parcării autonome se află deja în dezvoltare la companii precum Ford sau BMW.

Te-ar putea interesa și: