'Forţele armate şi celelalte unităţi trebuie să primească armament şi echipamente moderne care să le permită să apere eficient Rusia în faţa ameninţărilor militare potenţiale', a declarat Putin, conform mass-media ruse. 

Liderul de la Kremlin a solicitat executivului să pregătească rapid primele propuneri, iar până la 1 iulie 2017 să prezinte proiectul final în vederea aprobării. 

Putin a admis că elaborarea noului program de reînarmare a fost amânată timp de doi ani, decizie pe care unii comentatori au pus-o pe seama recesiunii profunde ce afectează economia rusă de la sfârşitul anului 2014.

Liderul rus a insistat că noul program trebuie să urmeze etapele celui precedent şi 'toate angajamentele bugetare şi planurile privind apărarea şi securitatea naţională trebuie aplicate fără întârziere'. 

În pofida crizei economice, Putin a susţinut costisitorul program de reînarmare cu argumentul că o armată modernă este o garanţie nu doar a apărării naţionale, ci şi a independenţei politicii externe a ţării. 

Aripa liberală a guvernului a susţinut de mai multe ori diminuarea bugetului apărării pentru a nu fi afectate programele sociale. 

În cadrul programului de reînarmare ce se încheie în anul 2020, Putin a ordonat suplimentarea bugetului pentru modernizarea Forţelor Armate, sumele fiind alocate în special programului rachetelor balistice cu lansare de pe submarine, respective rachetele Bulava, precum şi flotei de nave de luptă şi submarine, flotă neglijată după destrămarea URSS.

Putin nu a ezitat să califice drept 'impresionante' aceste proiecte de echipare a armatei, care va primi zeci de rachete intercontinentale capabile să treacă de scutul american antirachetă. 

Planurile militare ale SUA şi extinderea NATO până în apropierea graniţelor Rusiei sunt principalele ameninţări menţionate în doctrina militară aprobată în anul 2014 de preşedintele Putin. Acesta din urmă susţine că Rusia va răspunde ameninţărilor, dar fără să se lase atrasă într-o cursă a înarmărilor cum a fost cea de pe vremea Războiului Rece şi care, conform multor analişti, a provocat prăbuşirea Uniunii Sovietice. 

La sfârşitul anului trecut, Putin a aprobat şi o nouă strategie de securitate naţională valabilă până în anul 2020, ce permite folosirea forţei în cazul în care diplomaţia eşuează.