„Hidroelectrica este în continuare o companie de stat şi vă spun că în energie, oi fi eu liberal, dar în chestiile strategice consider că statul român trebuie să aibă majoritate în companiile producătoare de energie pe care le deţine.

Am încurajat şi investiţiile private şi suntem primul Guvern care a dat drumul la contractele de achiziţie a energiei electrice în avans pentru cei care fac investiţii şi pot, din momentul în care se apucă de investiţii, pot să încheie contactele, să nu mai fie obligaţi să le încheie pe piaţa contractelor pe bursă. Acest lucru a fost semnalat în întreaga mass-medie mondială.

Au fost articole în Bloomberg în care se spunea că în sfârşit România a dat drumul la investiţii, în sfârşit vom vedea investitori mari în România. La Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri sunt cereri de investiţii pentru energie regenerabilă ale unor mari jucători mondiali care vor să vină să investească în România”, a transmis Virgil Popescu la B1TV.

O prostie electorală

„Este o prostie electorală, o manipulare grosolană, în condiţiile în care politica economică, politica unui stat este făcută de Guvern. Nu poţi să vii tu Parlament să spui de mâine nu mai facem nicio listare, nu mai facem nicio privatizare.

Constituţia stipulează clar separaţia puterilor în stat.(…) Faptul că facem o listare de 10% la Hidroelectrica, pe care acest Parlament a propus-o, pentru că e propusă prin Hotărâre de Guvern din urmă cu trei ani, facem această listare, unde statul are 80%, pentru a face investiţii noi.

Am atacat la Curtea Constituţională şi suntem convinşi că nu va trece de filtrul Curţii Constituţionale. Sunt foarte multe lucruri din Constituţie încălcate”, a răspuns Popescu când a fost întrebat cum vede decizia de a bloca prin lege listarea pe bursă a unor pachete de acţiuni la companii energetice deţinute de stat, lege dată de PSD.

Modificarea Legii petrolului

„Eu sunt cel care a susţinut modificarea Legii petrolului şi am modificat-o prin Ordonanţă de Urgenţă în aşa fel încât să nu permitem vânzarea şi înstrăinarea licenţelor petroliere decât cu acordul Guvernului şi decât în urma unei aprobări a CSAT, pentru că sunt lucruri de importanţă şi securitate naţională.

Sunt acea persoană care am iniţiat Ordonanţa de Urgenţă, am aprobat-o în Guvern şi cred că este la vot săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor. Eu sunt cel care, în domeniile strategice, am spus, şi Guvernul susţine acest lucru, că noi dorim ca statul să nu-şi piardă capacitatea în domeniile strategice. Trebuie să fim acţionari majoritari acolo, pentru că am văzut ce înseamnă să depinzi de unul şi de altul”, a adăugat acesta.

Legea privatizării din 99 nu a mai fost modificată

„Eu aş întreba acest Parlament populist de ce nu s-a gândit şi la stat, care ar putea să aibă interes la un moment dat să vină să achiziţioneze în această perioadă anumite companii aflate în dificultate.

Legea privatizării din 99 nu a mai fost modificată şi nu s-a gândit nimeni că ar trebui să fie modificată să dea şi statului dreptul să poată să achiziţioneze acţiuni din companii private sau din altă parte. Statul în momentul de faţă nu are voie să cumpere acţiuni. Este o lege veche care spune că ai doar voie să vinzi nu şi să cumperi”, a conchis Popescu.