Un executor judecătoresc din Oradea organizează o procedură de licitație publică pentru vila care îi aparține lui Virgil Măgureanu.

Virgil Măgureanu, acum în vârstă de 78 de ani, a fost primul director al SRI, pe care l-a condus de la înființarea sa, în anul 1990, până în 1997.

“Potrivit anunțului, casa se va vinde prin licitație publică, la data de 6 mai 2019, și este „proprietatea debitorului Virgil Măgureanu“. Locuința este formată din demisol, parter, etaj și mansardă, are suprafața construită desfășurată de 718 metri pătrați și se vinde împreună cu terenul aferent, totalizând 1.679 de metri pătrați. Vila lui Măgureanu, scoasă acum la licitație, se află în satul Giurtelecu Hododului din județul Satu Mare. Prețul de pornire a licitației este de 134.000 de euro. Giurtelecu Hododului este chiar satul natal al lui Virgil Măgureanu și face parte din comuna Hodod. Fostul director al SRI și-a ridicat aici o vilă, pe baza unei autorizații eliberate în anul 1994 de Primăria comunei Hodod. Autorizația de construcție s-ar fi referit însă doar la o „anexă gospodărească“, care urma să fie atașată casei vechi a familiei lui Măgureanu, nicidecum la ridicarea unei vile noi. Pe de altă parte, fondurile necesare construcției ar fi avut o sursă dubioasă. Din acest motiv, construirea vilei de la Giurtelecu Hododului a făcut și obiectul unui dosar întocmit de Brigada de Combatere a Corupției și Crimei Organizate (BCCCO) din cadrul Ministerului de Interne”, notează România liberă.

Virgil Măgureanu a fost a fost trimis alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma și alții în judecată, pentru infracțiuni contra umanității.