Victor Ponta, liderul Pro România, a declarat la Digi24, că Viorica Dăncilă reprezintă simbolul a ceea ce a fost mai rău atât în România cât și în Partidul Social Democrat. Acesta susține că fostul premier nu mai are niciun viitor în PSD.

„Doamne ferește! Este exact simbolul a ceea ce a fost mai rău, a ceea ce oamenii au respins. Este simbolul de ce ai ajuns de la 46% la 22% și te poți duce și mai jos. Dacă speranța PSD-ului este doamna Dăncilă atunci cu atât mai mult înseamnă că Pro România este foarte necesar”, a declarat liderul Pro România, la Digi24.

Amintim că după înfrângerea rușinoasă de la alegerile prezidențiale din 2019, Viorica Dăncilă a plecat și de la conducerea PSD-ului. În locul fostului premier, Marcel Ciolacu a preluat șefia partidului. Potrivit unor surse din partid, Ciolacu a mers acasă la Viorica Dancilă cu care a discutat despre modul în care aceasta se poate retrage din fruntea partidului. Dăncilă a primit de la Ciolacu și oferta de a redeveni șefa Organizației de femei a PSD.

Ciolacu a confirmat întâlnirea cu Dăncilă pe pagina sa de Facebook.

„Am vorbit în această seară cu Viorica Dăncilă, despre întâlnirea pe care urmează să o am cu președinții de organizații pentru a discuta despre rezultatul obținut la aceste alegeri. Este firesc sa se întâmple acest lucru după orice scrutin.Vreau să spun cât se poate de clar că această discuție a fost una calmă, așezată și productivă.

A fost o campanie în care s-a muncit mult, mulțumim tuturor celor care s-au implicat și mulțumim milioanelor de români care au dat un vot de încredere Partidului Social Democrat și Vioricăi Dăncilă.

A fost un rezultat care nu ne mulțumește pe niciunul dintre noi, dar asta nu înseamnă ca nu există soluții.

Vreau să îi rog pe colegii mei să se gândească la obiectivele noastre pentru alegerile de anul viitor. Rămânem o echipă, rămânem împreună, așa cum am făcut-o întotdeauna în momente mai complicate. PSD este în continuare un partid puternic”, a comentat Ciolacu pe pagina sa de Facebook, după alegerile prezidențiale.