Sub privirile premierului Viorica Dăncilă și a cinci miniștri ai cabinetului Andrew McCall, vicepreședintele Ford Europa responsabil cu relațiile guvernamentale, a venit cu veștile bune pentru industria locală. În anul 2018 Ford a produs 150.000 de mașini și 300.000 de motoare în fabrica de la Craiova, „iar povestea nu se termină aici”.

McCall a anunțat de la tribuna Forumului Industriei Auto din România că Ford a finalizat o investiție de 200 de milioane de euro într-o nouă linie de producție, la Craiova urmând a se produce un al doilea model al mărcii americane, după Ecosport.

„Ford a transformat uzina din România într-una dintre cele mai moderne din Europa. Suntem al doilea cel mai mare exportator al României”, a spus Andrew McCall.

După acest duș pozitiv a urmat și reversul medaliei pentru Viorica Dăncilă și cei cinci miniștri care o însoțeau, Grațiela Gavrilescu, Nicolae Bădălău, Răzvan Cuc, Gabriel Leș și Ștefan Radu Oprea. Alaiul guvernamental a fost ieri după amiază într-o vizită la fabrica Ford din Craiova, unde Ian Pearson, președintele Ford România, a amintit faptul că în cei 11 ani de activitate în țara noastră americanii au investit 1,3 miliarde de euro.

„Peste câteva zile, vom sărbători 11 ani de când Ford a preluat fabrica de la Craiova. În această perioadă, am investit aproximativ 1,3 miliarde de euro pentru a dezvolta tehnologie de ultima generatie atat pentru productia de masini cat si pentru cea de motoare, o parte dintre acestea prezentandu-le, de altfel, un pic mai devreme, distinșilor noștri oaspeți. În timpul vizitei de astăzi, am avut ocazia să ii informăm pe doamna Prim-ministru și pe echipa sa , despre planul nostru actual de afaceri și despre viitoarele dezvoltări, inclusiv investiția suplimentară de 200 de milioane de euro anuntata anul trecut pentru fabricarea unui al doilea vehicul aici la Ford Craiova”, a explicat Pearson.

Oficialul Ford a spus că nu poate încă dezvălui care va fi noul model produs la Craiova.

Ian Pearson și Viorica Dăncilă

După acest moment a început dușul rece pentru guvernul Dăncilă în general și ministrul Cuc în special.

„Am discutat, de asemenea, și alte subiecte cheie, cum ar fi infrastructura care continuă să fie un dezavantaj major pentru noi. În discuțiile noastre anterioare cu Guvernul României, am primit angajamente clare privind momentul finalizării tronsoanelor 1 și 2 ale drumului expres Craiova-Pitești, incluzând cele două șosele de centură din jurul orașelor Slatina și Balș, precum și calendarul de lucru pentru tronsoanele 3 și 4. Am subliniat încă o dată Guvernului faptul că este important ca dumnealor să-și îndeplinească aceste angajamente”, a spus directorul Ford România.

De asemenea, Pearson a explicat că a solicitat guvernului și un calendar clar pentru autostrada Pitești-Sibiu și reabilitarea legăturilor feroviare Timișoara-Craiova și Craiova-Calafat.

„Investițiile noastre, în special noua noastră investiție în Craiova se bazează pe angajamentele Guvernului român de a aduce îmbunătățiri importante infrastructurii de transport și ne angajăm să colaborăm in continuare cu Guvernul pentru a ne asigura că aceste modernizări de drum și cale ferată sunt finalizate”, a spus Pearson.

Mesajele oficialilor Ford vin în contextul în care la fabrica din Germania a producătorului american s-au anunțat deja disponibilizări care vor ajunge până la 5000 de muncitori. Ba mai mult, Ford dorește să își concentreze producția din Europa în fabricile din Valencia și Craiova.

Ca mesajul să fie și mai clar pentru Dăncilă, Ian Pearson a anunțat și ce înseamnă social Ford în Craiova: „Angajamentul nostru nu este doar financiar. Ca parte a planurilor noastre de creștere, dupa cum stiti deja am început recrutarea celor 1700 de persoane de care vom avea nevoie până la sfârșitul acestui an. Aceasta va aduce forța de muncă totală la aproximativ 6200 de persoane. Pe termen lung, am semnat recent contracte cu două licee locale pentru a implementa un program educativ dual începând cu luna septembrie. Credem că o educație bună este o necesitate pentru o economie înfloritoare. Sperăm că veți vedea că, prin investiția noastră continuă, prin creșterea ocupării forței de muncă, prin munca noastră derulată în școli și colegii și prin activitatea noastră în comunitate, suntem foarte implicați în Craiova și România. Dar, ca și afacere, avem nevoie atât de administrația locală, cât și de cea centrală pentru a crea condițiile potrivite, astfel încât industrii precum cea a noastra să continue să crească și să prospere”