Violeta Alexandru a declarat vineri, 18 decembrie, că nu este o persoană care se agață de funcții, iar Ministerul va fi condus în viitor de un om corect ce va avea grijă de banii publici.

„Nu sunt un om care e agață de funcții. Va fi condus de un om care va avea grijă de banii publici, un om corect, care va respecta pensionarii. Un liberal care va găsi soluțiile pentru creșterea pensiilor în următorii ani. Ministrul și echipa trebuie să fie corect față de ceea ce înseamnă plăți.

Bugetul este deja pregătit de Florin Cîțu, dar este atributul noului guvern. Noi am făcut o schiță de buget în care am prevăzut o creștere a pensiilor”, a declarat Violeta Alexandru la România TV.

Florin Cîțu, despre viitorul Guvern

După negocierile dintre PNL, USR PLUS şi UDMR, care au avut loc la Vila Lac, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, susținut de coaliție pentru funcția de premier, a făcut o declarație de presă cu privire la viitorul Guvern. Potrivit lui, acesta trebuie să fie investit cât mai repede în zilele următoare.

„Aş vrea să mulţumesc coaliţiei de centru-dreapta pentru încrederea pe care mi-o acordă, sunt conştient de această responsabilitate de a conduce un guvern în acest moment. (…) Mă voi implica direct în zilele următoare pentru a finaliza programul de guvernare.

Este nevoie să avem un Guvern cât mai repede învestit în zilele următoare, pentru că sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm în domeniul sănătăţii, dar şi în domeniul economiei”, a afirmat Florin Cîţu, după negocierile dintre PNL, USR PLUS şi UDMR, care au avut loc la Vila Lac.

Sursă Foto: INQUAM Photos/George Calin