”Plec pe un drum la capătul căruia (și mă straduiesc să ajung cât mai repede) vreau un Minister al Muncii modern, prompt, adaptat realității, eficient. Se poate! Soliciți un serviciu Ministerului și instituțiilor din coordonare? Totul va fi comunicat electronic, cerere și documente transmise online, orice completare se solicită prin comunicarea electronică, un singur drum – la final, cu programare, civilizat, pentru ridicarea documentelor.”, a început Violeta Alexandru mesajul de pe pagina de Facebook.

Ordinul va fi semnat luni

”Voi semna Ordinul luni. Îl discutăm împreună și ulterior va fi semnat. Pentru o administrație cât mai aproape de nevoile oamenilor.

Se poate! Oricât este de greu, se poate!

Cei care doresc să vină în continuare la ghișeu, pot face în continuare acest lucru. La București, Casele de pensii nu mai au ziduri. Din respect pentru pensionari.”, a fost mesajul postat de către Ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a promis verificări la ITM București și ITM Prahova

Inspectorul General de Stat al Inspecţiei Muncii a dispus Corpului de Control al Calităţii Inspecţiei verificarea modului în care ITM Bucureşti şi ITM Prahova au efectuat controalele la o societate comercială din domeniul confecţiilor textile, informează vineri Inspecţia Muncii într-un comunicat.

„Ca urmare a informaţiilor vehiculate în spaţiul public, cu privire la modul în care Inspectoratele Teritoriale de Muncă Bucureşti şi Prahova au efectuat acţiuni de control la o societate comercială din domeniul confecţiilor textile, având sediul social în Bucureşti şi punctul de lucru în judeţul Prahova, Inspectorul General de Stat al Inspecţiei Muncii a dispus Corpului de Control al Calităţii Inspecţiei verificarea modului în care cele două inspectorate au efectuat controalele respective, urmând ca, în funcţie de rezultatele verificărilor, să fie dispuse măsurile care se impun”, se arată în comunicatul remis de Inspecţia Muncii.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, s-a referit, joi, la controalele realizate de ITM Bucureşti şi de ITM Prahova la o societate de confecţii cu sediul social în Bucureşti şi cu punctul de lucru în Prahova.

„Se confirmă informaţia apărută în spaţiul public cu privire la o angajată a unei societăţi de confecţii, cu sediul în Bucureşti şi punct de lucru în Prahova, care nu şi-a primit drepturile salariale. (…) Supra-controlul nu a identificat solicitarea doamnei de concediu fără plată şi, totuşi, societatea a înregistrat-o în contabilitate ca fiind în concediu. Iniţial, la controlul ITM Prahova, nu s-a văzut acest aspect. (…) Controlul ITM Prahova & ITM Bucureşti în această speţă, despre care s-a vorbit în spaţiul public, are minusuri. (…) Inspectorul Şef Ionescu, cel care conduce Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, trebuie să facă un pas în spate. (…) Inspectorul Şef Bujor, cel care conduce Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, unde s-a primit iniţial sesizarea, aici fiind sediul firmei – avertisment: sunt atentă la activitatea pe care o aveţi! Nu se poate să primiţi o sesizare, să o trimiteţi mai departe şi să nu vă mai intereseze”, a menţionat Violeta Alexandru, pe Facebook.