Ea a menţionat, într-o conferinţă de presă, că în luna martie va supune dezbaterii Consiliului General al Capitalei un proiect de hotărâre care prevede anularea acestei taxe, potrivit Agerpres.

Primarul general a adăugat că nu abandonează proiectul ”Oxigen”, care va viza: plantări de arbori, achiziţii de maşini nepoluante, piste de biciclete, verificarea şantierelor de construcţii.

Firea a mai precizat că în cele cinci zile de consultare, pe parcursul cărora i-a invitat pe bucureşteni să se pronunţe în ceea ce priveşte vinieta Oxigen, postarea sa a avut 2,5 milioane vizualizări, 60 – 70% din regiunea Bucureşti-Ilfov. Din cele peste 60.000 de comentarii, 90% s-au pronunţat în defavoarea vinietei.

Potrivit primarului general, au fost transmise şi 5.000 de mail-uri, iar la sediul PMP au fost depuse 1.500 de petiţii împotriva restricţiilor de trafic şi a vinietei.

Totodată, au fost depuse 430 de plângeri prealabile din partea unor persoane fizice sau juridice la direcţiile de specialitate ale Primăriei Capitalei, vizând de asemenea anularea vinietei.

Anularea vinietei Oxigen, decizie fără precedent

“În trei ani şi jumătate, nu am revenit niciodată asupra unei decizii. Este un precedent ceea ce se întâmplă, în sensul că acest precedent a fost creat în special de factorul politic. Eu sper şi subliniez să nu se constituie acest moment într-un precedent, pentru că poate fi periculos. Acela de a fi de acord cu o măsură, de a şti că este necesară, iar apoi în an electoral să se schimbe opinia din cauza unor declaraţii politice. Sunt primar general şi pentru cei care m-au votat şi pentru cei care nu m-au votat. Sunt de acord cu cei care spun, chiar dacă au fost în minoritate de această dată, că nu mai putem continua aşa. În Bucureşti, ca în toate oraşele mari, există poluare. Nu atât de exagerată precum s-a insinuat politic la începutul anului. Ţările care au câştigat pariul cu poluarea au realizat un parteneriat între autoritatea centrală şi cea locală, dar şi cu cetăţenii. Poluarea nu este doar răspunderea primarului, ci a noastră, a tuturor. Vrem mai multe maşini în trafic? Se pare că da! Vrem să minţim în domeniul poluării? Se pare că da!

Asta este concluzia consultării. Nu a fost vorba de vreun referendum din punct de vedere juridic, evident. Cetăţenii resping ideea de taxare. Nu sunt de acord să plătească pentru a reduce poluarea”, a spus Gabriela Firea.

În plus, primarul Capitalei a precizat că nu abandonează proiectul Oxigen, ci doar anulează taxa de poluare. Proiectul mai conține și demersuri pentru a combate poluarea, la nivelul Municipiului București.

“Nu abandonez proiectul Oxigen, pentru că el nu cuprinde doar vinieta, ci şi alte proiecte. Plantări decopaci, achiziţionarea de maşini nepoluante. Să vă anunţ şi decizia. Decizia se va transforma într-o hotărâre de Consiliu General, şi decizia asta, chiar dacă cu sufletul neîmpăcat dar cu respect faţă de cetăţeni, este de a renunţa la vinieta antipoluare. Ne vom intensifica presiunea legitimă asupra Guvernului pentru finalizarea centurii ocolitoare, pentru că fără ea nu putem afirma că avem un oraş în care am luptat cu poluarea. Nu vom mai reveni cu vinieta ecologică, pentru că oamenii nu o vor. Nu mă consider înfrântă, ci puţin întoarsă din drum”, a mai spus primarul Capitalei.