Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că începând cu duminică, ora 16:00, până marți ora 23:00, vor exista schimbări radicale de vreme. Dacă în ultima săptămână vremea a fost caldă și frumoasă, ne așteaptă trei zile de ploi, grindină dar și intensificări ale vântului.

Va ploua pe întreg teritoriul țării, dar în jumătatea de sud vor fi mai accentuate, iar cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

În sudul și estul țării, meteorologii au anunțat că instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină.

Ninsori la munte

La munte, se anunță lapoviță și ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.700 de metri.

Vântul va sufla cu putere, iar la rafală va atinge viteze de 45…55 km/h și izolat 60 km/h.