Prezent la un forum economic organizat la Geneva, Jack Ma a avertizat asupra unui pericol: „Când se oprește comerțul, uneori se declanșează războiul. Deci, comerțul este un mijloc de a stopa iminența războiului”, scrie digi24.ro.

Comerțul nu trebuie să fie o armă”, a subliniat fondatorul Alibaba, citat de South Morning China Post.

SUA și China ar trebuie să „conlucreze pentru a rezolva provocările”, să „creeze locuri de muncă”, să „lupte împotriva sărăciei” și să folosească tehnologia pentru a „găsi vindecare celor mai grave boli”, nu să se „arunce în astfel de conflicte”.

Jack Ma atrage atenția că în acest conflict comercial nu doar SUA și China vor avea de pierdut, ci și „victimele colaterale” – afacerile mici din statele partenere.

Disputele comerciale şi tarifele vamale încep să afecteze perspectiva de creştere a economiei mondiale, a avertizat luni directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, cerând ţărilor să-şi rezolve diferendele şi să reformeze reglementările comerciale globale, transmite Reuters, citată de Agerpres.