Producția industrială a înregistrat, în prima jumătate a lui 2019, cel mai slab rezultat al primului semestru din ultimii cinci ani, arată datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică.

Economia românească începe să gâfâie, pe măsură ce principalul motor de creștere abia se mai învârte. Industria, care creează cae mai mare valoare adaugată în economie, ca urmare a faptului că este super concentrată în marile companii, a declarat joi analistul financiar Iancu Guda, într-o emisiune televizată:

”Avem cifrele oficiale de la INS, care spun că în primul semestru, în primele șase luni din acest an, producția industrială din toată România crește doar cu 0,4%. Cel mai slab rezultat din ultimii cinci ani și nu mă surprinde deloc, economia este super contracentrată în marile companii”, a spus analistul financiar la Digi 24 Tv.

”M-am uitat la situațiile financiare ale celor mai mari 1.000 de companii, care concentrează jumătate din veniturile tuturor firmelor active în România, și am văzut că acest companii mari, din cauza instabilității fiscale, juridice, politice din România își scad investițiile masiv, încearcă să ia bani din piață – colectează cât mai rapid facturile -, au marje de profit în scădere și au grijă de bani, își țin banii. Altfel spus, companiile mari se pregătesc pentru vremuri mai grele”, a adăugat el.

Ca urmare, numărul angajaților este în scădere de trei luni încoace. În plus, comenzile pentru export au scăzut și ele dramatic iar importurile de materii prime s-au redus din lipsă de comenzi.

”Germania are cea mai slabă producție industrială din ultimii zece ani, Italia e în recesiune, Franța are mari probleme, Brexitul va aduce efecte dintre cele mai incerte și instabile. Polii de putere au mari probleme”, a precizat Iancu Guda.

El a mai explicat că ”exporturile merg foarte prost, 75% din exporturile românești se duc în Europa”. El a mai atras atenția asupra faptul că Ministerul Finanțelor Publice a confirmat că încasările publice, veniturile fiscale ca pondere în PIB sunt la minim istoric, doar 26%, cel mai slab din Europa.