Vin ninsorile! Când vine iarna în România. ANM, alertă de vreme severă

Potrivit unei caracterizări climatice publicate luni de ANM, luna noiembrie păstrează caracteristici ale sezonului de toamnă, cel puţin în prima sa decadă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, vor apărea lapoviţa şi ninsoarea. 

În ceea ce privește temperaturile, acestea vor marca o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, în timp ce precipitaţiile vor fi în uşoară creştere.

„În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”, precizează specialiştii ANM.

Ce spun temperaturile

Din datele înregistrate în perioada 1961-2019, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius. În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade. În Transilvania, nordul Moldovei, în Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură, temperatura medie variază între 2 şi 4 grade. În zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (peste 1500 metri) aceste valori coboară sub -2 grade şi uneori sub -4 grade Celsius.

Vin ninsorile! Când vine iarna în România. ANM, alertă de vreme severă

„Destul de rar, aerul cald venit dinspre bazinul Mediteranei pătrunde până la latitudinea ţării noastre, situaţie în care se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, ce pot ajunge până în jurul valorii de 30 de grade Celsius. Astfel de temperaturi extreme, maxime absolute pentru un număr mare de staţii meteorologice, s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994, 2004 sau 2010”, susţin meteorologii.

În ceea ce privește temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România, potrivit ANM, aceasta este 30,5 grade Celsius şi a fost înregistrată la Călăraşi, în data de 1 noiembrie 1926. La Bucureşti, maxima absolută are valoarea de 29,4 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, tot în data de 1 noiembrie 1926 ca şi maxima absolută pe ţară. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, temperatura maximă absolută a lunii noiembrie este 25,6 grade Celsius, respectiv 25,1 grade Celsius, ambele înregistrate în data de 10 noiembrie 2010.

-10 grade în luna noiembrie

Potrivit ANM, au existat ani în care s-au înregistrat şi temperaturi minime neobişnuite pentru luna noiembrie, majoritatea sub -10 grade Celsius, ca de exemplu: 1993, 1989, 1975. Temperatura minimă absolută din noiembrie în România este -30,8 grade Celsius, înregistrată la Vf.Omu, în data de 30 noiembrie 1957. La Bucureşti, minima absolută este de -19,4 grade Celsius, înregistrată în 26 noiembrie 1993, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, minima absolută de temperatură este -18 grade (28 noiembrie 1975) şi respectiv -17,8 grade Celsius (21 noiembrie 1904).

În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din noiembrie, acesta înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2019 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se observă o creştere a cantităţii lunare de precipitaţii, medie multianuală (1961-2019), în sudul şi sud-vestul ţării precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia ca urmare a aportului de aer umed dinspre Marea Mediterană. În aceste zone, cantitatea medie lunară, medie multianuală, este cuprinsă între 50 şi 75 mm.

Potrivit ANM, cantităţi lunare, medii multianuale, mai mici de 30 mm se înregistrează în Delta Dunării, pe areale din vestul şi estul Transilvaniei, dar şi pe areale din jumătatea de nord a Moldovei. Valori lunare, medii multianuale cuprinse între 30 şi 50 mm sunt caracteristice Dobrogei, Munteniei, Moldovei şi majorităţii zonelor din Transilvania. Valori între 75 si 100 mm se înregistrează în zona montană înaltă (peste 1.500 de metri).

Vin ninsorile! Când vine iarna în România. ANM, alertă de vreme severă

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din noiembrie, la staţiile meteorologice din România, este de 357,9 mm, înregistrată la Dr. Tr. Severin, în anul 1937.

La Bucureşti, maxima absolută de precipitaţii din această lună este 224,5 mm şi a fost înregistrată la staţia meteorologică, în anul 1966. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Filaret, cantitatea maximă absolută de precipitaţii din noiembrie este 215,0 mm, respectiv 206,6 mm, ambele înregistrate tot în anul 1966 ca şi la Bucureşti-Afumaţi.

Cele mai multe maxime absolute privind cantitatea lunară de precipitaţii, la staţiile meteorologice din România, au fost înregistrate în anii 2004 şi 1966.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 146,8 mm, la Dr. Tr. Severin, în data de 6 noiembrie 1937. La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este 78,4 mm, înregistrată în 4 noiembrie 1962, la Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, maxima absolută căzută în 24 de ore din noiembrie este 52,9 mm (20 noiembrie 1976), respectiv 51,1 mm (14 noiembrie 1966).

Vin ninsorile! Când vine iarna în România. ANM, alertă de vreme severă