Acesta a explicat că este nevoie de cooperare între națiuni, pentru a avea succes la Uniunea Europeană. Orban a explicat că există încă probleme în cooperarea dintre Ungaria și România, dar că acestea pot fi rezolvate.

Viktor Orban a participat vineri la inaugurarea fabricii de nutrețuri concentrate din Sânpaul, județul Mureș, o investiție româno-ungară cu o valoare de peste 15 milioane de euro. În acest context, premierul Ungariei a vorbit despre importanța cooperării între națiuni.

”Şi dacă aceste popoare din Europa Centrală nu înţeleg că este nevoie de cooperare şi din punctul de vedere al investiţiilor, atunci degeaba am intrat în Uniunea Europeană, pentru că vom rămâne mereu la coadă. Este adevărat că suntem mult mai avansaţi în cooperarea cu Slovacia şi că suntem cumva rămaşi în urmă în cooperarea cu România, dar asta nu este un obstacol de netrecut.”, a transmis el.

Una dintre temele majore în cooperarea Ungariei cu România este dezvoltarea infrastructurii. Autostrăzile şi o cale ferată rapidă ar fi cel mai important pas în dezvoltarea investiţiilor.

”Avem discuţii serioase ca să înfiinţăm o linie de cale ferată cu adevărat europeană, de viteză sporită, lungă de 600 de kilometri, intre Bucureşti şi Budapesta, care vă va conecta la economia Europei centrale. Sunt lucruri mari, care par incredibile, dar cred că dacă am reuşit să ajungem la o cooperare cu sârbii pentru calea ferată dintre Belgrad şi Budapesta, nu văd de ce nu am reuşi şi cu românii.”, a mai transmis premierul, citat de Știrileprotv.ro.