În cele din urmă pensionarul a fost încătușat de polițiști la intrarea în magazinul Kaufland din cartierul Ferentari, se arată într-un clip video de pe Youtube.

În imagini se observă cum bărbatul e pus pe capota mașinii de trei polițiști, în timp ce oamenii din jur strigă la ei să îl lase în pace, potrivit Antena3. „Un cetățean român a fost încătușat pentru că a refuzat să fie termoscanat la intrarea în magazin”, se arată în descrierea clipului postat pe YouTube.

Deşi tot mai mulţi specialişti spun că măsurarea temperaturii corporale la intrarea în magazine şi instituţii publice este necesară pentru depistarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, sunt încă mulţi români care nu văd cu ochi buni această măsură, devenită între timp obligatorie.

UPDATE. Poliţia Capitalei a făcut o serie de precizări după incidentul în care un pensionar a fost încătușat pentru că a refuzat să i se ia temperatura la supermarket, în Ferentari. Este vorba de faptul că trei persoane au făcut scandal la intrarea într-un centru comercial din Sectorul 5 şi au refuzat termoscanarea, fiind ulterior amendate, după cum susţin oamenii legii.

”La data de 19 mai a.c., prin apel 112 a fost sesizat un scandal în derulare, într-un centru comercial din sectorul 5. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, care au identificat trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care se manifestau violent, pe motiv că nu li s-ar fi permis accesul în magazin, deoarece au refuzat termoscanarea”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Poliţia susţine că, la momentul în care poliţiştii le-au solicitat să se legitimeze, persoanele au refuzat, au devenit recalcitrante şi au manifestat un comportament agresiv, fapt pentru care au fost imobilizate şi conduse la sediul subunităţii de poliţie.

”Persoanele au fost sancţionate contravenţional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru refuz de legitimare, provocare de scandal şi împiedicarea intervenţiei poliţiştilor în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu”, a mai transmis Poliţia Capitalei.