Care este planul PSD

Social-democrații vor să tragă de timp pentru a face alegerile anticipate să nu își mai aibă rostul. de aceea, PSD pregătește atacuri la Curtea Constituțională, dar și jocuri pe regulament în Parlament.

Se pare totuși, că aceste mișcări pe care PSD vrea să le pună în aplicare „sunt ucise din fașă de Constituție” așa cum notează știripesurse.ro

Ce spune Constituția

Potrivit unor surse din PNL, la o analiză atentă a literei constituționale, în cadrul articolului privitor la dreptul președintelui de a dizolva Parlamentul, formularea este de așa natură încât nu este obligatoriu ca cele două guverne să pice în intervalul celor 60 de zile.

Din momentul în care președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban să formeze Guvernul, termenul de 60 de zile curge. Nici măcar un atac la CCR nu oprește acest termen, astfel încât, chiar dacă PSD va trage de timp să nu trântească în Parlament cel de-al doilea guvern, Constituția îi permite lui Klaus Iohannis, la expirarea celor 60 de zile să spună că procedura a fost parcursă și constatând un blocaj la nivelul Parlamentului să demareze dizolvarea acestui for, scrie sursa mai sus menționată.

Care este artificiul de care Klaus Iohannis se poate folosi

”(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.”, se arată în Constituție.