Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a făcut o serie de declaraţii virulente la adresa lui Dan Barna, prezidenţiabilul alianţei USR-PLUS, despre care spune că este o “virgină” în politică, dar şi a lui Dacian Cioloş, trecut “prin patul politic cu toţi şefii din ultimii 12 ani”.

„Vreau să înţeleg – dacă vine o “virgină” şi se asociază cu o “matroană” bătrână şi trecută prin “patul politic” cu toţi şefii din ultimii 12 ani , mai aduce câteva virgine şi câteva “fete cu experienţă” dedulcite la bani publici = rezultatul este o casă de toleranţă sau o mănăstire de maici?!?!

Scuzaţi duritatea comparaţiei – dar recunosc că m-am săturat să văd că “schimbarea” este adusă de unii mai ipocriţi , mai mincinoşi şi mai incompetenţi decât “vechii” pe care trebuie sa îi schimbe ei!

Înţeleg că Barna e “virgin politic” – deşi a fost în 2016 secretar de stat în Guvern / şi înainte a făcut câteva sute de mii de euro – bani de buzunar – cu Ministerele din Guvernul meu / dar să zicem că astea nu se pun – păcate ale tinereţii!

Dar asociatul lui principal este una dintre cele mai eficiente “fete de oraş” din politica noastră: Dacian Cioloş! Şi-a început viaţa politică “în pat” cu Tăriceanu în Guvernul acestuia ( acel Tăriceanu pe care îl tot injuraţi voi de câţiva ani) / pe urmă a avut o legătura bigamă cu Băsescu şi Sarkozy – ca să îl pună Comisar European al Franţei din partea României / în 2014 era să il gasesc şi la mine “în pat” dacă acceptam să îl numesc pentru un nou mandat – ghinion / în 2015 l-a “agăţat” Klaus Iohannis ( pe care îl contracandidaţi voi acum) şi l-a propus Prim Ministru / însă pentru voturi a acceptat toate “perversiunile” lui Dragnea şi PSD până în Decembrie 2016 ( şi le accepta în continuare dacă îl puneau iar Premier) / în 2018 , urât şi abandonat, l-a preluat tânărul Macron şi l-a “plasat” la voi la USR să îl faceţi europarlamentar ( că avea nevoie de el Franţa la jocurile pe sub masă de la Bruxelles)!

Dragă Dan – domnule Barna – stimate candidat la Prezidenţiale! Tu îl vezi aşa “virgin” pe Cioloş ??? Eşti orb sau eşti mai mincinos decât toţi “vechii”??? Pe Pâslaru care făcea afaceri cu CJ Teleorman îl vezi virgin??? Pe Preda care îl slugărea pe Băsescu, pe urmă pe Udrea şi a ajuns valetul lui Macovei ??? Sau pe tânărul deputat USR – fost avocat al lui Mazăre??? Pe toata liota de învârtiţi şi lipitori care vor şi ei la Putere ( după ce au dovedit în 2016 că până şi Guvernul “Dăncilă” poate să fie considerat mai bun decât ei)???

Am multe motive ( subiective şi obiective) de a nu-l vota vreodată pe Klaus Iohannis!!! Dar tu poţi măcar să taci din gură – decât să dovedeşti prin ce spui că poţi să fii chiar mai rău decât el?

Îmi doresc oameni noi in politică – dar să nu fie mai rai decât cei vechi! Ai inţeles? ”, scrie Victor Ponta pe Facebook.