Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat, joi, la Craiova, că în anul 2020 partidul pe care îl conduce va creşte faţă de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, iar dacă va fi în opoziţie după parlamentare, ceea ce este foarte posibil, se va pregăti pentru perioada următoare.

„Faptul că suntem opoziţie este un lucru pe care îl apreciez ca fiind util, pentru că poţi să creşti. Am mare încredere că, în 2020, PRO România va creşte în continuare faţă de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, iar dacă vom fi în opoziţie după parlamentare, ceea ce este foarte posibil, cu atât mai mult creştem şi ne pregătim pentru perioada următoare”, a spus Ponta la Craiova, într-o conferinţă de presă.

90% dintre candidaţi vor fi oameni noi sau care aduc ceva proaspăt în politică

Acesta a subliniat că PRO România va promova şi la locale şi la parlamentare oameni care nu au mai candidat sau care aduc ceva proaspăt în politică.

„PRO România a trecut cu bine de anul 2019, am participat pentru prima dată la alegeri, la europarlamentare, la prezidenţiale, în ambele cazuri am trecut cu bine examenul şi în acest moment cred că lucrurile sunt destul de clare în ceea ce priveşte faptul că PRO România este un partid de centru-stânga care îşi doreşte promovarea ideilor şi programelor de dezvoltare de care România are nevoie şi a unor oameni noi în politică care nu aveau loc la PSD sau care nu vor să fie neapărat de dreapta la PNL şi USR.

2020 înseamnă alegeri locale, alegeri parlamentare, vom vedea cum şi în ce formă vor fi acestea, pentru că în fiecare z aflăm altceva, dar în ceea ce ne priveşte avem ca obiective să ne întărim ca partid de centru-stânga, să promovăm şi la locale şi la parlamentare 90% dintre candidaţii noştri să fie oameni care nu au mai candidat sau care aduc ceva proaspăt în politică şi în zona de stânga şi să mai facem un lucru pe care nu îl mai face nimeni: vreau să îi apărăm de oameni de ceea ce va urma”, a afirmat liderul PRO România, potrivit Agerpres.

PRO România are experienţa guvernării de succes 2012-2015

Potrivit lui Victor Ponta, anul 2020 seamănă foarte tare cu anul 2010, pentru că de la 1 septembrie nu vor mai fi bani de pensii.

„Aflăm pe surse, mai se scapă câte un ministru, că nu vor fi bani de pensii de la 1 septembrie, alocaţiile nu se măresc, salariile profesorilor nu cresc, bani pentru investiţiile de infrastructură nu au fost puşi în buget şi nici nu cred că apar de undeva şi cineva trebuie să îi apere pe oameni. Cei de dreapta aflaţi la putere nu o fac, PSD este prins în tulburările sale interne din care sper sincer să iasă cât mai repede, şi atunci suntem noi, cei de la PRO România, mai mici, dar cu puterea de a comunica mai mult şi cu experienţa în urma guvernării de succes 2012-2015”, a afirmat Victor Ponta.

Acesta a mai spus că Eduard Ciceu va fi candidatul PRO România la primăria Craiova, iar pe 8 februarie, la Bucureşti, la avea loc conferinţa anuală a partidului în care va fi lansat manifestul PRO România pentru 2020 şi vor fi prezentaţi câţiva dintre candidaţii pentru alegerile locale.