Victor Ponta a dat lovitura! Fostul premier fructifică relația cu președintele Turciei

Fostul premier Victor Ponta a fost văzut recent la Centrul Cultural al Turciei, unde învață limba turcă, conform informațiilor transmise de către g4media.ro

În acest sens, acesta a declarat că nu-l consiliază pe președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, ci se întâlnește cu oameni politici din Turcia, chiar dacă nu are o relație formală sau un contract de consiliere cu niciunul dintre ei.

Explicația oferită de Ponta

„Mi-am păstrat relațiile de prietenie cu oameni politici din Turcia și din alte țări din Europa sau din restul lumii, am întâlniri din când în când cu aceștia în care schimbăm opinii politice, dar nu am cu niciunul o relație formală sau un contract de consiliere. Nu sunt nici angajat, nici plătit de niciun om politic sau instituție publică din România sau din alta țară. În mod intenționat mi-am înființat firma de consultanță în România, strict pe proiecte economice și nu politice, ca să plătesc taxe în România și să pot fi oricând este necesar transparent.

După 20 de ani în care am ocupat funcții publice acum sunt o persoana privată, fără incompatibilități legale, dar mă consider în continuare obligat moral să respect standarde publice normale pentru un fost prim ministru”, a explicat Victor Ponta pentru sursa menționată.

Firma înființată la jumătatea lunii ianuarie de către Victor Ponta se numește Vp Projects Advisers SRL. Aceasta este administrată de Pușcașu Geanina Cristina, un om de încredere al fostului premier, care s-a aflat în mai multe consilii de administrație ale unor companii de stat când Ponta era șeful Guvernului. Totodată, este demn de menționat că Victor Ponta este acționar unic al firmei respective.

Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Chirica