O scrisoare în cutia poştală. Aşa începe totul. „Prin prezenta, vă informăm că imobilul situat la adresa… va fi expropriat pentru un proiect de utilitate publică. Vă invităm la sediul nostru în termen de 20 de zile de la primirea acestei notificări. Vă punem în vedere că aveţi la dispoziţie 30 de zile pentru a elibera imobilul.“ În cazul terenurilor libere de construcţii situaţia e mai simplă, dar în cazul clădirilor, mai ales a celor rezidenţiale, lucrurile pot deveni rapid foarte complicate.

Practic, doar cei care locuiesc la bloc sau în imobile declarate monument istoric pot sta (relativ) liniştiţi. În rest, indiferent că aveţi domiciliul în centrul Bucureştiului sau la marginea unui sat uitat de lume vă puteţi trezi într-o dimineaţă cu infama scrisoare. Orice proiect declarat de utilitate publică, de la lărgirea unei străzi la săparea unei staţii de metrou, de la ridicarea unui stadion la construcţia unei reţele de înaltă tensiune şi de la modernizarea unei căi ferate la construcţia unei autostrăzi, se poate solda cu exproprieri. Iar lista e departe de a fi completă: lacuri de acumulare şi hidrocentrale, regularizări de râuri, staţii de epurare, poduri şi pasaje, aeroporturi, tuneluri, gări şi aşa mai departe, cu toatele pot duce, conform legii, la pierderea dreptului de proprietate asupra unor clădiri sau terenuri.

Furt cu acte

Problema nu este neapărat exproprierea în sine (deşi distrugerea casei părinteşti sau a uneia proaspăt construite exact după dorinţa locatarilor poate fi oricum, dar nu plăcută), ci modul în care are loc aceasta. Mai exact, dacă potrivit primei legi a exproprierilor, cea din 1994, procedura nu putea avea loc decât după încheierea eventualelor dispute legale (ceea ce a dus la întârzieri de ordinul anilor pentru unele proiecte de infrastructură), noua lege din 2010 spune clar că statul preia imobilul indiferent dacă proprietarul este sau nu de acord şi că eventualele litigii sunt rezolvate post-factum, în instanţă. Iar până atunci, fiecare se descurcă cum poate, căci folosirea despăgubirilor primite iniţial se consideră acceptare a primei evaluări.

„M-au chemat la primărie şi mi-au zis că am o lună de zile să mă mut. Mi-au oferit pe o casă din cărămidă cu patru camere, bucătărie şi baie 60.000 de lei. Ca să-mi construiesc una la fel mă costă cel puţin triplu, iar ca să-mi cumpăr pur şi simplu nu găsesc. Vă daţi seama ce ofertă imobiliară bogată este într-o localitate cu 200 de gospodării“, spune zâmbind amar un bărbat dintr-un sat din Ardeal, expropriat pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Nădlac.

Un altul este nemulţumit că a cumpărat o casă de vacanţă cu teren cu 50.000 de lei şi CNADNR îi oferă doar 15.000 de lei, conform grilelor notariale. Asta fără să ia în calcul investiţiile ulterioare în construcţie (ferestre termopan, zugrăveli) şi în teren (gard nou, pomi). „Acum nu ştiu exact cum să procedez – după ce se demolează casa şi se curăţă terenul, cum mai pot demonstra în instanţă că imobilul a avut o valoare mult mai mare decât cea stabilită de expropriator?“, se întreabă acesta.

Familia Popa din Comarnic s-a trezit că pentru 1.200 de metri pătraţi de teren şi o casă nouă situate pe traseul viitoarei autostrăzi spre Braşov va primi 46.000 de euro. Adică mult sub suma investită. În plus, oamenii vizaţi de exproprieri pentru viitoarea şosea rapidă spun că nu sunt corect informaţi şi că trăiesc într-o tensiune continuă.

În gura lupului

În mod normal, nu numai că expropriatorul nu ar trebui să ofere, în niciun caz, un preţ sub cel la care se poate construi sau achiziţiona o proprietate similară, dar despăgubirile ar trebui să includă şi un spor pentru daunele morale aduse celor care se trezesc daţi afară din propria casă, plus contravaloarea cheltuielilor ocazionate de căutarea unei noi locuinţe şi de mutare. Dar, cum putem avea astfel de aşteptări de la stat dacă acesta nu este în stare nici măcar să evite viitoarele dispute legate de acest subiect? În numeroase cazuri, autorităţile locale continuă să emită autorizaţii de construcţie pentru terenuri care ar putea fi expropriate în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat. Comuna Chiajna din Ilfov, de pildă, ar urma să fie străbătută de două proiecte de anvergură ale Primăriei Capitalei – străpungerea Ciurel-A1, prin care să se creeze o alternativă la ultra-aglomeratul bulevard Iuliu Maniu, şi un sector al celebrei autostrăzi suspendate a lui Sorin Oprescu.

Localnicii care ştiu că au ghinionul să se afle pe traseul unuia din cele două lucrări de infrastructură încearcă să-şi vândă proprietăţile înainte să fie prea târziu sau se bazează pe lipsa de fonduri a administraţiei bucureştene, care a reuşit să blocheze cu anii proiecte mult mai puţin costisitoare. „Nu cred să înceapă ceva mai devreme de zece ani. Până atunci, vom mai vedea“, spune unul din potenţialii expropriaţi. Totuşi, bărbatul nu-şi poate ascunde mirarea faţă de modul de lucru al primăriei din localitate: „Eu mi-am construit casa acum opt ani, când nu exista proiectul «suspendatei». Dar acum, când se ştie că există două viitoare drumuri expres pe teritoriul comunei, de ce se mai dau autorizaţii de construcţie pe traseul lor? Din primăvară până acum, s-au ridicat cel puţin cinci case în Roşu, exact în zona care ar urma să fie expropriată. Am vorbit cu vreo doi dintre proprietari, habar n-aveau de riscul la care se expun.“

Desproprietăriţi degeaba

Există situaţii încă şi mai absurde: după cum a scris presa, de-a lungul anilor autorităţile au expropriat terenuri pentru proiecte care nu s-au mai concretizat. CNADNR, de pildă, avea în 2010 circa 70 de hectare de teren cumpărate degeaba. Circa jumătate din suprafaţă a fost cumpărată în zona Râşnov-Cristian, pentru viitoarea autostradă Comarnic-Braşov, la un preţ de circa 2,5 milioane de euro. Au trecut aproape cinci ani şi contractul nu s-a semnat încă şi sunt şanse destul de mari să asistăm la al treilea eşec al acestui proiect. Restul terenurilor inutile ale companiei de autostrăzi şi drumuri naţionale se află în zona Autostrăzii Transilvania – pentru ele s-au plătit despăgubiri de peste două milioane de euro, după care Bechtel s-a hotărât să schimbe traseul. Fiind necesare, desigur, noi exproprieri. La sumele de mai sus se adaugă şi onorariile, deloc neglijabile, ale avocaţilor.

Iar dacă tot a venit vorba de terenuri, dincolo de preţurile cel puţin discutabile oferite în cadrul exproprierilor din ultima vreme (de exemplu, între 100 şi 500 de euro pe hectarul de fâneaţă sau pădure în judeţul Cluj), mulţi proprietari s-au trezit că parcela deţinută este străbătută, pe mijloc, de o autostradă sau o cale ferată. Doar că statul şi-a luat doar cât i-a trebuit, lăsând proprietarului două bucăţi de pământ greu, dacă nu chiar imposibil, de exploatat. Şi, eventual, cu valoarea de piaţă mult diminuată. „Legal, totul e în ordine. Dar e moral ca mie să-mi rămână, dintr-un teren de 1.500 de metri pătraţi, o bucată de 300 de metri pătraţi de-o parte a autostrăzii şi una de 350 de metri pătraţi de partea cealaltă? Ce pot eu să mai fac acum cu ele?“, se întreabă un fermier hunedorean. Şi este doar unul dintre numeroşii români pentru care infrastructura modernă s-a dovedit a nu fi deloc o binecuvântare, ci mai degrabă un blestem.

0,05 lei pe metrul pătrat de fâneaţă (adică 500 de lei pe hectar) li s-a oferit în această vară deţinătorilor unor terenuri expropriate pentru construcţia unui sector din Autostrada Transilvania

FAŢĂ ÎN FAŢĂ

CONSTITUŢIA Articolul 44, alineatul 3 stipulează că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire“.

LEGEA 255/2010 Articolul 9, alineatul 2 stipulează că „Decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil (…) Contestaţia asupra deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză.” Alineatul 3 al aceluiaşi articol spune că „Decizia de expropriere se emite şi îşi produce efectele şi în situaţia în care proprietarii imobilelor cuprinse în listă nu se prezintă în termenele stabilite la art. 8, nu prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuţi proprietarii, precum şi în situaţia succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuţi sau în care nu se ajunge la o înţelegere privind valoarea despăgubirii.“