La o masă va sta o singură persoană, maximum doi metri între mese. Cam așa ar urma să se stea la terase, după 1 iunie.

„Suntem, astăzi, într-o poziţie de sendviş între două puteri ale statului – Parlamentul şi Guvernul -, sperăm ca această situaţie de incertitudine să se finalizeze până la sfârşitul săptămânii. Nu este normal ca o industrie ca a noastră, atât de importantă pentru România, să stea într-o situaţie de nepredictibilitate aşa cum este astăzi”, spune Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill, potrivit mediafax.ro.

În ceea ce privește măsurile de protecție, proprietarii de terase iau în calcul măştile de protecţie, măsurarea temperaturii şi distanţarea meselor.

„Un număr de o persoană la fiecare masă, maximum doi metri între mese, maximum 200 de persoane pentru prima fază, primele două săptămâni, ca etapă de probă în deschiderea industriei”, anunţă Dragoş Petrescu.