Un anunț major de la Eurostat aduce vești bune pentru români. Potrivit datelor furnizate, preţurile la băuturile alcoolice în România sunt cele mai mici din toată Uniunea Europeană. Este vorba de un procent cu 26,4% sub medie.

Potrivit Eurostat, în rândul statelor membre UE, în anul 2018, preţul băuturilor alcoolice (băuturi spirtoase, vin şi bere) era cel mai mare în Finlanda (82% peste media din UE), Irlanda (77% peste medie) şi Suedia (52% peste medie), iar cel mai mic în România (26,4% sub media din UE), Bulgaria (26% sub medie) şi Ungaria (23% sub medie).

Conform sursei citate, în România, băuturile alcoolice s-au ieftinit de la un an altul, coborând de la 25,2% sub media din UE în anul 2017 până la 26,4% sub media din UE în 2018.