Șoferii din România vor fi obligați să bagfe mai adânc mâna în buzunar atunci când își cumpără asigurarea obligatorie RCA. Așa cum s0a mai întâmplat și în alte perioafde, cel mai recent în 2015-2016, polița de răspundere civilă auto se va scumpi , în următoarea perioadă. De această dată nu mai este vorba de vreun faliment, cum a fost cazul în 2015, ci de modificarea legii care reglementează piața de profil. Anumite prevederi au fost contestate de asigurători, care au primit sprijinul Comisiei Europene și care, la rândul ei, a impus autorităților române modificarea legii. Este vorba tocmai despre acele prevederi care tindeau să tempereze eventuale creșteri semnificative de tarife.

Așa cum anunța Capital în urmă cu mai mult timp, se dă practic liber la scumpirea RCA. 

Ministerul Finanțelor Publice a formulat în scris propunerile de modificare. Cele cinci propuneri, cuprinse într-un document prezentat de Hotnews, sunt următoarele:

1. Se propun modificări asupra modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”:

Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcționare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate și ofertate de către BAAR și nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislației are în vedere eliminarea obligației BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.

Totodată, se are în vedere instituirea obligațiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor și procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc și condițiile de încheiere a asigurării, asumate de către toți membrii BAAR, precum și de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat.
2. Se propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.
3. Se propune eliminarea obligației A.S.F. de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare şi/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.
4. Se propune abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului având în vedere hotărârea CJUE din Cauza C80/2017 (Fundo de Garantia Automovel vs. Alina Juliana) care stabilește faptul că obligația de asigurare este permanentă pe perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, indiferent dacă există sau nu intenția proprietarului de a utiliza acest vehicul.
5. Se propune punerea în acord a prevederilor din cuprinsul Legii nr. 132/2017 ce reglementează modul de distribuire a contractelor RCA cu prevederile Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, acestea intrând în vigoare ulterior publicării legii RCA. Astfel, se reglementează la art.6 alin.(3), asumarea răspunderii pentru emiterea tuturor contractelor RCA indiferent de canalul de distribuție utilizat, fie direct sau prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiți conform Legii 236/2018.

Te-ar putea interesa și: