În iulie, salariu mediu brut în România a survenit o scădere drastică, de 0,7% (36 de lei) față de luna precedentă, iar în momentul de față valoarea acestuia este de 5.091 de lei, în timp ce salariul mediu net s-a micșorat tot cu 0,7% (23 de lei), ajungând la valorea de 3.119 de lei, conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică (INS), ce au fost publicate luni, 9 septembrie.

Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu nominal net sunt înregistrate în activitățile de servicii informatice, 7.144 lei, iar cele mai mici se regăsesc în fabricarea articolelor vestimentare, 1.823 lei, conform statisticilor.

Însă, față de anul anterior, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 15.2%.

Nivelul câștigului salarial mediu în luna iulie 2019 s-a înregistrat mai mare în majoritatea activităților din sectorul economic față de luna precedentă, datorită acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). Realizarea producției, sau încasările mai mari ((în funcţie de contracte/proiecte), precum și disponibilizarea de personal ce au avut câștiguri salariale mai mici față de medie, în anumite activități economie, influențează nivelul mărit al câștigului salarial mediu.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 22,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 6,0% şi 8,5% în alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea altor mijloace de transport, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 3,0% şi 5,5% în repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, transporturi pe apă, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor din tutun, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), alte activităţi industriale.

Cu toate acestea, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 29,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 5,5% şi 9,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de editare, captarea, tratarea şi distribuţia apei, tranzacţii imobiliare; între 3,0% şi 5,0% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

„Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii trimestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie”, precizează INS.

Scăderi ale câștigului salarial mediu net au fost înregistrate, drept consecință a acordării în luna anterioară a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), astfel: învăţământ (-13,0%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-2,0%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,1%), potrivit INS.

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost 110,6%, iar indicele câştigului salarial real a fost 99,5% pentru luna iulie 2019 faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 215,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iunie 2019.