Cea mai mare scumpire, de 7,5%, este alocată distribuţiei din Oltenia, unde noul tarif va fi 122,92 lei pe MWh, pentru distribuţia de electricitate în reţeaua de joasă tensiune, potrivit agerpres.ro

Un tarif de 109,54 lei pe MWh, în creştere cu 1,9%

Delgaz Grid (Moldova) a primit o majorare de 3,9%, până la 132,24 lei pe MWh, iar E-Distribuţie Dobrogea, de 6,1%, până la 134,02 lei pe MWh.

De asemenea, tariful de distribuţie pentru Electrica Transilvania Sud a crescut cu 1,6%, ajungând la 106,52 lei pe MWh, cel pentru Electrica Transilvania Nord, cu 3%, până la 106,5 lei pe MWh, iar pentru Electrica Muntenia Nord, cu 5,4% mai mult, până la 126,05 lei pe MWh.

E-Distribuţie Muntenia va avea un tarif de 115,67 lei pe MWh, cu 3,2% în plus.

„În conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1) din Metodologie, rentabilitatea prognozată pentru perioada a IV-a de reglementare a fost calculată având în vedere rata reglementată a rentabilităţii (RRR) de 5,66% pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 28 martie 2019, conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 168/2018, şi rata rentabilităţii de 6,9% pentru perioada 29 martie 2019 – 31 decembrie 2023, conform prevederilor art. 79 alin. (8) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu
modificările şi completările ulterioare”, se arată în nota de fundamentare, conform sursei menționate.

Rata rentabilităţii

Rata rentabilităţii de 6,9% pentru companiile de distribuţie a energiei a fost stabilită prin OUG 19/2019, care modifică OUG 114/2018, şi a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019. Până atunci, rata de rentabilitate era de 5,6%.

„În discuţiile pe care le-am avut rata de rentabilitate a capitalului investit în acest an a scăzut dramatic, de la 7 şi ceva (7,7% – n.r.) la 5,6 printr-o decizie a ANRE şi pentru că toată lumea ne-a cerut ca această rată să nu scadă aşa de dramatic şi să rămână totuşi la o valoare rezonabilă, valoarea pe care am discutat-o şi am agreat-o împreună, am trecut în lege valoarea de 6,9 (% – n.r.). Rata aceasta nu reprezintă altceva decât investiţiile pe care le recunoaştem în costuri distribuitorilor”, spunea ministrul de atunci al Energiei, Anton Anton, pe 29 martie.